Un sucevean a reclamat că a fost înşelat şi agresat fizic de parteneră

Poliţiştii Secţiei de Poliţie Burdujeni au fost sesizaţi, luni după-amiază, prin 112, de un bărbat din municipiul Suceava care a reclamat că a fost agresat fizic şi înşelat de concubina sa.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, în aceeaşi zi, în timp ce se aflau la domiciliu, între cei doi concubini a izbucnit un conflict verbal pe fondul unor suspiciuni de infidelitate.
Discuţiile au escaladat, iar cei doi s-au împins reciproc.
Bărbatul a alertat organele de poliţie, însă niciuna dintre părţi nu a solicitat intervenţia unui echipaj medical pentru acordarea de îngrijiri.
Poliţiştii au completat formularele de evaluare a riscului, constatând că nu există un risc iminent asupra vieţii sau integrităţii celor implicaţi.
Ambelor persoane li s-a pus la dispoziţie formularul pentru cererea unui ordin de protecţie la Judecătoria Suceava.
Niciuna dintre părţi nu a depus plângere penală.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea a două infracţiuni de violenţă în familie.

 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI