După concertele din Europa, turneul trupei Oasis continuă pe continentul american

Trupa rock britanică Oasis a lansat duminică seară, la Toronto, secţiunea nord-americană a turneului mondial ce marchează reunirea sa, în faţa a mii de fani încântaţi să îi vadă pe fraţii Gallagher cântând din nou împreună în oraşul canadian pentru prima dată după anul 2008, informează AFP.

După o serie de concerte susţinute cu casa închisă şi care au reprezentat evenimentul muzical al acestei veri în Regatul Unit şi în Irlanda, cei doi muzicieni din Manchester, Liam şi Noel Gallagher, care s-au împăcat după 16 ani de certuri, susţin un turneu mondial care va include spectacole programate în Canada, Statele Unite, Japonia, Australia şi Brazilia.

Cei doi fraţi Gallagher, care s-au certat de multe ori în trecut, au revenit împreună pe scenă la începutul lunii iulie, la 16 ani după ultima lor dispută şi destrămarea formaţiei Oasis la finalul concertului susţinut în cadrul festivalului Rock en Seine din Paris în 2009.

Reunirea formaţiei britanice, anunţată în 2024 după ani întregi de speculaţii, i-a electrizat pe fanii trupei, iar cronicile concertelor deja susţinute în cadrul acestui turneu mondial sunt entuziasmante.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI