Cea de-a treia ediţie a programului „Cutia Bebeluşului”, finanţat de Fundaţia OMV Petrom şi implementat de Asociaţia SAMAS şi Salvaţi Copiii România, începe în luna august şi în judeţul Suceava. În următoarele 12 luni, la nivelul judeţului, alte 965 de mame cu nou-născuţi vor beneficia de cutia cu peste 64 de produse necesare bebeluşului în primele luni de viaţă, ducând numărul total al beneficiarelor acestui program, de la prima ediţie până la finalul celei de-a treia, la 2.464
Programul va fi gestionat în cele 76 de comunităţi din judeţ atât de Asociaţia SAMAS (care va acorda 655 de cutii), cât şi de Salvaţi Copiii România (cu 310 cutii în această ediţie).
Şase specialişti şi medici de familie colaboratori ai Salvaţi Copiii România şi 75 de asistenţi medicali comunitari care colaborează cu Asociaţia SAMAS – facilitează interacţiunea cu beneficiarii şi le oferă acestora cursuri despre creşterea şi îngrijirea copilului, precum şi asistenţă medicală. În primele două ediţii, în judeţul Suceava, 2.998 de părinţi au beneficiat de cursuri de alăptare, dar şi pentru sănătatea mamei, copilului şi a întregii familii susţinute de profesionişti.
Peste 64 de produse esenţiale pentru bebeluş şi mamă
„În mediul rural, multe mame vin la control fără niciun fel de pregătire pentru naştere sau îngrijirea nou-născutului. Programul «Cutia Bebeluşului» face o diferenţă reală – oferă produse esenţiale, dar mai ales informaţii clare, care le ajută să înţeleagă ce au de făcut. Am observat mame mai responsabile, care vin mai des la controale şi întreabă mai mult” a spus dr. Dan Lăpuşan, medic de familie în comuna Voitinel, colaborator al Salvaţi Copiii România.
„Cutia Bebeluşului” conţine azi peste 64 de produse esenţiale nou-născutului în primul an de viaţă: haine, scutece, lenjerie de pat, saltea, pilotă, prosop, sistem de înfăşat, articole de îngrijire pentru mame, cosmetice şi consumabile pentru îngrijirea nou-născuţilor, termometru de baie, termometru digital pentru corp, pachet de scutece, foarfecă pentru copii, in-clusiv jucării şi cărţi pentru copii. Odată golită de produse, cutia se transformă într-un spaţiu sigur pentru somnul bebeluşului în primele luni de viaţă, când riscul morţii prin sufocare este foarte ridicat.
„Locuim într-un sat şi nu aveam posibilitatea să cumpăr tot ce-mi trebuia pentru bebeluş. «Cutia Bebeluşului» m-a ajutat enorm – am avut hăinuţe, produse de igienă şi chiar informaţii utile pe care nu le ştiam” a adăugat Mirabela, o mamă din comuna Voitinel, beneficiară a Salvaţi Copiii România.
Educaţie, speranţă şi empatie
În luna mai 2025, în cadrul programului au fost lansate „Tutorialele Cutia Bebeluşului”, un ajutor esenţial pentru gravide şi mame, realizate de specialişti în pediatrie, puericultură, alăptare, psihologie etc. Cele 8 materiale video abordează teme de interes pentru părinţi, de la alăptare la depresia postpartum, şi consolidează componenta educaţională a programului. Tutorialele au fost vizionate deja de peste 4 milioane de persoane.
O noutate în ediţia a treia o reprezintă „Ghid pentru mama”, care se găseşte în „Cutia Bebeluşului” şi include 9 broşuri grafice, foarte accesibile, destinate mamelor care primesc cutia şi care le aduc acestora informaţii esenţiale despre siguranţa somnului bebeluşilor, diversificare, plânsul copilului, mituri în creşterea şi îngrijirea copiilor etc.
„Pentru mine, programul «Cutia Bebeluşului» a avut un dublu impact. Pe lângă informaţiile medicale pe care le ofer am reuşit, datorită acestui program, să aduc bucurie în comunitate, oferind şi un sprijin mult aşteptat mămicilor vulnerabile. M-a determinat să cunosc mai bine nevoile beneficiarelor şi a reuşit să mă apropie şi de ceilalţi membri din familia lărgită, cărora le-am câştigat o dată în plus încrederea. Acest program inovator m-a umplut de bucurie şi satisfacţie. Sper din tot sufletul să continuăm acest program cât mai mulţi ani, să aducem bucurie în familiile mai puţin norocoase. Transmit pe această cale mulţumirile comunităţii către toţi specialiştii, către toţi oamenii de bine (puţin spus), care au pus suflet şi enorm de multă muncă la acest program!” a spus, într-un amplu comunicat de presă, şi Cristina Oltea Chichiriţă, asistent medical comunitar în comuna Arbore, colaborator al Asociaţiei SAMAS.
„Încă de la început, acest program a fost ca o minune! Nu e uşor să aduci pe lume un suflet, rolul de mamă vine cu multe întrebări şi această cutie rămâne un ajutor consistent. Chiar şi după 7 copii alăptaţi, multe informaţii au fost noi” a adăugat Angelica, o mamă din satul Arbore, beneficiară a Asociaţiei SAMAS.
Intervenţie în 1.500 de comunităţi din 23 de judeţe
Programul „Cutia Bebeluşului” ajunge anul acesta în 1.500 de comunităţi din 23 de judeţe, 360 de cadre medicale din aceste zone fiind implicate în derularea lui la nivel naţional. Cu o finanţare de 4,5 milioane de euro, programul „Cutia Bebeluşului” îşi propune să contribuie la reducerea ratei mortalităţii infantile în România prin susţinerea sănătăţii mamelor şi copiilor din comunităţi vulnerabile. Numărul total al mamelor cu nou-născuţi care vor beneficia de program până la finalul ediţiei a treia va ajunge la 25.300.
























Comentarii