Singuri în ţară

An de an, la vremea asta, subiectul a devenit inevitabil: copiii care, în august, îşi primesc părinţii aflaţi la muncă în străinătate. Însă doar unii şi-i primesc spre a avea parte de părinţi o bună parte din luna august…. După cum aţi citit într-un material de ieri, potrivit unei cercetări efectuate în iulie de Salvaţi Copiii, numai unu din trei au fericirea asta! Ceilalţi rămân mai departe, poate până la Crăciun, doar cu speranţa, alături de bunici, mătuşi etc., văzându-i pe mama, tata ori poate chiar pe amândoi numai pe ecranul telefonului inteligent. Cu toţii avem în preajmă „cazuri” din acestea, între rude, între prieteni, între cunoştinţe, unii constatăm de mulţi ani că parte din familia lărgită s-a cam strămutat în Germania, Austria, Italia, Spania, Anglia etc. Unii dintre părinţi, în felul lor grijulii în ce-i priveşte şi în ce priveşte viitorul copiilor, au durat case mari – pustii şi, unele, pe cale de ruinare. La o adică, s-ar putea pune întrebarea dacă n-ar fi fost mai cu noroc ca paralele astea, „investite” în ţară, n-ar fi fost cheltuite mai cu folos dacă şi-ar fi luat copiii cu ei, să-i ţină aproape, să-i dea la grădiniţă şi şcoală, să-i facă nemţi, italieni, englezi… Poate că, dacă nu şi-au pus ei astfel întrebarea, ar însemna că ar avea răspunsul, ar fi găsit soluţia. La o adică, s-ar putea pune şi întrebarea asta: Crescând, gata să ajungă pe picioarele lor, ce vor face copiii rămaşi fără părinţi în România? (O vor alege spre a nu se despărţi de copiii lor sau vor face aşa cum au văzut că se poate face?!…)