Muzeul Naţional al Ţăranului Român, premiat în competiţia internaţională Museum Souvenir Award 2025

Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNTR) a obţinut premiul al doilea la competiţia internaţională Museum Souvenir Award 2025, organizată de Balkan Museum Network.
Potrivit unui comunicat al muzeului transmis AGERPRES, distincţia a fost acordată pentru suvenirul calendar interactiv „Fragmente de lume” (2025), realizat de echipa Arhivei de Imagine MNTR.
„Acest suvenir transformă un obiect familiar – calendarul de perete – într-o călătorie de un an prin colecţiile muzeului. (…) Prin îmbinarea tradiţiei analogice cu interacţiunea digitală, încurajează întâlnirea cotidiană cu patrimoniul, păstrând totodată vie plăcerea de a răsfoi calendarele tipărite. (…) Juriul a apreciat reinterpretarea inovatoare a unui format tradiţional, care aduce muzeul în viaţa de zi cu zi timp de un an întreg” se arată în argumentul juriului, citat în comunicat.
Această recunoaştere internaţională confirmă misiunea MNTR de a aduce mai aproape de public patrimoniul cultural şi istoria ţăranului român, arată sursa citată.
Managerul instituţiei, Virgil Niţulescu, a apreciat că premiul este foarte important pentru toţi cei care au lucrat la realizarea calendarului, iar pentru muzeu este o distincţie „primită la multă vreme după alte distincţii”.
„Acest premiu pe care l-am primit din partea unei asociaţii al cărei membru suntem, este vorba despre Reţeaua Muzeelor Balcanice, contează pentru moralul echipei muzeului nostru într-o vreme în care ne facem griji pentru proiectele culturale pe care ni le-am propus şi pentru care nu ştim dacă vom mai avea banii necesari să le ducem la bun sfârşit. Acest proiect s-a făcut, şi aici mă refer la calendarul pentru care am primit premiul al doilea, s-a făcut din iniţiativa colegilor mei de la secţia de documentare, cu forţe proprii, cu foarte mult entuziasm şi din dorinţa de a veni mereu în întâmpinarea publicului cu idei interesante, originale şi care să ţină pasul cu pretenţiile unui public tânăr, pentru că unul dintre cele mai importante obiective ale muzeului este să cucerească segmente noi de public tânăr, să le apropie de muzeu” a declarat Virgil Niţulescu, pentru AGERPRES.
Echipa de proiect care a contribuit la realizarea calendarului i-a avut în componenţă pe Iris Şerban – concept editorial, texte, Ilinca Pop – concept grafic, Oana Rădoi – editare foto, DTP, Andra Tarara – inserţii video originale, Theodor E. Ulieriu-Rostás – documentare istorică, Cristian Mărăcinescu – digitizare, Tudor Elian, Theodora Năstasie, Carmen Mihalache, Georgiana Vlahbei, Ioana Popescu, Ana Iuga, Mădălina Papastere – contribuţii.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI