Un accident rutier s-a produs duminică, la ora 15:35, pe DC 49A, în satul Costişa, comuna Frătăuţii Noi.
Potrivit primelor date din ancheta poliţiştilor, un motociclist în vârstă de 35 de ani, din comuna Frătăuţii Noi, conducea o motocicletă, deplasându-se dinspre Frătăuţii Noi spre Costişa.
Pe fondul vitezei excesive şi al consumului de băuturi alcoolice, acesta a pierdut controlul, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu roata din stânga-spate a unui autoturism staţionat pe un podeţ şi condus de un şofer de 51 de ani din municipiul Rădăuţi. Impactul a cauzat avarierea ambelor vehicule şi rănirea uşoară a motociclistului, care a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi, fiind diagnosticat cu traumatism toraco-abdominal, traumatism genunchi bilateral şi traumatism la coloană.
Motociclistul a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei, fiind ulterior identificat de un echipaj de poliţie rutieră într-o lizieră, la aproximativ 700 de metri de locul incidentului.
Şoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cazul motociclistului, testarea pasivă a indicat prezenţa alcoolului; din cauza stării sale medicale, nu s-a putut efectua testarea cu etilotestul. La Spitalul Municipal Rădăuţi, i-au fost recoltate două probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Poliţia a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”. Cercetările continuă pentru clarificarea circumstanţelor incidentului.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii