O autoutilitară a ars în noapte la Vicovu de Sus

În noaptea de luni spre marţi, la ora 00:59, Poliţia Oraşului Vicovu de Sus a fost sesizată prin 112 de un localnic, despre un incendiu izbucnit la o autoutilitară parcată pe strada Republicii, în curtea unui imobil din oraş. La sosirea poliţiştilor la faţa locului, s-a constatat că incendiul afectase o autoutilitară marca Volkswagen, aparţinând unui bărbat în vârstă de 64 de ani din Vicovu de Sus. Proprietarul a declarat că luni, în jurul orei 18:00, a parcat autoutilitara în curtea locuinţei, fără a observa nereguli. În jurul orei 1:00, a fost trezit de un vecin care l-a alertat că vehiculul luase foc. Pompierii din cadrul ISU „Bucovina” Suceava – Garda de Intervenţie Vicovu de Sus au intervenit cu o autospecială de stingere, reuşind să lichideze incendiul. Flăcările s-au manifestat la compartimentul motor al autoutilitarei, extinzându-se la bord şi degradând interiorul habitaclului. În urma cercetărilor, pompierii au stabilit că sursa probabilă a incendiului a fost „efectul termic al curentului electric”, cauzat de un „acumulator/baterie auto defect”, primul material aprins fiind „masele plastice”. Atât declaraţia proprietarului, cât şi investigaţiile la faţa locului au exclus suspiciunile privind alte cauze ale incendiului. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI