De Adormirea Maicii Domnului

Invitaţie la expoziţiile găzduite de Muzeul Arta Lemnului

În minivacanţa de 15 august (Praznicul Adormirii Maicii Domnului) Muzeul Arta Lemnului (MAL) din Câmpulung Moldovenesc invită publicul să viziteze instituţia de la poalele Rarăului unde se află deja trei expoziţii în desfăşurare. În holul de la parter puteţi vedea „Paradisul din adâncuri” (expoziţie cu flori de mină realizată în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Mineralogie din Baia Mare, care va sta la MAL până pe 19 octombrie a.c.) şi Câmpulung Film Fest de Flaviu Moldovan expusă până la 17 august. La mansarda instituţiei vizitatorii pot admira expoziţia de artă sacră „Ecouri”, cu tablouri realizate de fraţii Ioan şi Adrian Bratiloveanu, care va sta pe simeze până la 21 septembrie.

Programul de vizitare, inclusiv în ziua de 15 august, este de la ora 9 la ora 18, ultima intrare fiind programată la ora 17:30.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI