Un eveniment spiritual şi literar cu o profundă încărcătură emoţională a avut loc sâmbătă, 9 august, la Salonul „Regal Gold” din Fălticeni. Este vorba de lansarea oficială a volumului „Sus inima”, semnat de părintele Alexandru Lungu. Descris ca un „jurnal de călătorie” şi o culegere de mărturisiri, gânduri şi trăiri, cartea este mai mult decât o lucrare teoretică, este o continuare a slujirii şi a dragostei autorului pentru Dumnezeu şi pentru oameni. Evenimentul, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi moderat de preotul Ştefănel Stelian Ciurciun, directorul editurii „Crimca” a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a adunat un public numeros, incluzând clerici, personalităţi publice şi membri ai comunităţii.
Titlul volumului, „Sus inima”, este un extras dintr-o formulă liturgică centrală a Sfintei Liturghii, „Sus să avem inimile! – Avem către Domnul!”. Părintele Ciprian Constantin Blaga, consilier şi reprezentant al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a subliniat că titlul este o „adevărată axă spirituală” care normează viaţa duhovnicească, orientând-o spre cer şi spre Dumnezeu. Pentru pr. Alexandru, „Sus inima” este mai presus de un text liturgic; este un mod de viaţă, o credinţă că trebuie să ne ridicăm privirea de jos spre cer, spre Dumnezeu.
„Prin intermediul acestui volum, părintele Alexandru ne adresează îndemnul de a ne regăsi echilibrul lăuntric într-o lume care pare din ce în ce mai sfioasă, mai marcată de tensiuni şi de disensiuni. Volumul acesta, aşa cum arată şi Preasfinţitul Părinte Episcop Damaschin Dorneanu, care a şi prefaţat de astfel cartea şi care din raţiuni obiective nu a reuşit să fie prezent astăzi aici, nu se doreşte a fi unul teoretic, ci mai degrabă, l-aş numi eu, un jurnal de călătorie, pentru că sintetizează, sumarizează ultimii ani de activitate ai părintelui Alexandru. Răsfoind-o, lecturând cartea de la un capăt la altul, fiecare cuvânt pe care părintele l-a aşezat în scris a străbătut mai întâi inimi şi a rodit asemenea seminţei care a căzut în pământ roditor. A rodit în inimile atât de multor oameni care au pus umărul cauzelor pentru care părintele s-a luptat cu timp şi fără timp. Titlul este de fapt un extras dintr-o formulă liturgică situată chiar în inima Sfintei Liturghii. La un moment dat, preotul liturghisitor vine pe solee şi rosteşte un îndemn: Sus să avem inimile. Iar strana împreună cu poporul drept credincios răspund: Avem către Domnul! La acest act ne invită şi părintele Alexandru, să încercăm preţ de câteva clipe să lepădăm grija cea lumească, să lepădăm toate gândurile care ne întorc de pe traiectoria pe care ar trebui să o avem mai mult decât oricând acum în această perioadă a postului şi să mergem cu paşi siguri către Domnul” a spus pr. Ciprian Constantin Blaga.
Mărturii emoţionante şi recunoştinţă
Printre cei care au vorbit despre carte şi pr. Alexandru Lungu s-a numărat şi Monica Althamer, invitată specială, născută în Vicovu de Sus, Suceava. Cu o vastă experienţă în voluntariat pentru pacienţi cu afecţiuni grave şi o carieră notabilă, inclusiv două mandate de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, Monica Althamer a descris cartea ca un „jurnal de front”. Ea a mărturisit că părintele Lungu este un om care slujeşte în durere, îl duce pe Hristos acolo unde speranţa pare pierdută şi că i-a ridicat inima, aducând-o mai aproape de biserică.
„Mare parte din cartea aceasta este despre dragoste în diferitele ei forme. Sunt oameni care o trăiesc şi care o dau mai departe în nenumărate moduri. O dau mai departe în bucurie, o dau mai departe când se nasc copii, dar o dau mai departe şi în plecări şi în suferinţă. Părintele este un astfel de om, un om care slujeşte şi când vorbeşte şi când scrie, un om care slujeşte şi când stă de vorbă cu prietenii, un om care intră în durere, îl duce pe Hristos acolo unde nu a mai rămas neapărat prietenie pentru el, în culmea durerii, unde ne-am şi întâlnit.
Nu e atât de uşor să-ţi păstrezi credinţa. E greu să rămâi drept şi să crezi că ai senzaţia că totul e împotriva ta când urmează nu doar să priveşti moartea, ci mai dureros să îi vezi pe cei apropiaţi că sunt nevoiţi să facă asta. Părintele intră acolo şi, deşi vorbeşte despre faptul că moartea nu e sfârşitul şi că în credinţa noastră moartea şi durerea n-ar trebui să ne sperie, totuşi se luptă pentru viaţă. Toate felurile de viaţă. Cartea asta este o continuare a slujirii lui. Nu este un tratat. Recunosc că am deschis o cu emoţie. Am început să o citesc într-un aeroport. Am citit şi din mers pe stradă. E o carte care se citeşte uşor şi se uită greu. Este o carte despre modul în care trăieşte un om. Jurnal de călătorie i-a spus părintele Blaga, eu i-am spus jurnal de front, pentru că e viaţă acolo. E bucurie, dar e şi durere. E joacă de copii. Este bucată din familia părintelui şi din familia lui mare. Oameni care suferă sau oameni care se bucură. Este o bucată din inima unui om care ridică inimi, un om al lui Dumnezeu care a ridicat şi inima mea şi care m-a întors acasă în biserica mea din care n-am plecat niciodată, dar lângă care n-am fost mai aproape ca acum în viaţa mea. Şi dacă el a putut să trăiască ce a scris aici, cred că putem să trăim toţi. Nu doar ce a scris, ci şi chemarea lui: Sus inima!” a fost mesajul Monicăi Althamer, cea care este la un telefon distanţă, la orice oră, pentru o mulţime de oameni disperaţi care apelează la Fundaţia Metropolis.
Au vorbit şi foşti profesori ai părintelui: profesorul de istorie Constantin Bulboacă şi învăţătoarea sa Maria Tanasă. Ambii au subliniat caracterul şi dedicarea preotului, amintindu-şi de elevul liniştit, frumos şi cuminte care a devenit un „om al iubirii”. Prof. Bulboacă a recitat şi o poezie, îndemnând la a avea mereu gândul la Iisus, la mântuire şi bucurie. Învăţătoarea sa, prof. Maria Tanasă, a relatat cum a văzut în el un „bulgăre de bucurie” şi cum ochii săi o învăluiau şi o dezarmau, chiar şi atunci când o certa.
Un slujitor al empatiei
Părintele Alexandru Lungu este preot slujitor la Aşezământul de bătrâni „Sfântul Apostol Andrei” din Fălticeni. La sfârşitul acestui an, va împlini 10 ani de preoţie. Deşi a fost fiu de preot (tatăl său, pr. Gheorghe Lungu, este cel care a construit Biserica „Sfântul Andrei” şi Aşezământul de Asistenţă Socială cu acelaşi nume din Fălticeni), drumul spre preoţie a părintelui Alexandru fost o chemare personală, nu o impunere, simţind că nu se putea vizualiza făcând altceva. Un pasaj emoţionant din carte relatează hirotonia sa, un moment de profundă intimitate în care a simţit că îl cunoaşte pe Hristos deplin, golindu-se de sine, ţinându-L pe Stăpânul universului în palmele sale mici şi neputincioase. La hirotonie, i-a cerut lui Dumnezeu, mai presus de orice, să poată iubi oamenii şi să privească fiecare om fără diferenţe, văzând în fiecare o licărire de Dumnezeu.
Părintele Lungu este recunoscut la nivel naţional pentru vocaţia sa de a mângâia, mobiliza şi ridica spirite, devenind o voce puternică a empatiei prin campanii umanitare, strigăte pentru copii bolnavi şi mesaje de sprijin pentru familii îndurerate sau marginalizate. Activitatea sa a reuşit să treacă dincolo de pereţii bisericii, ajungând la inimile a zeci de mii de oameni. Volumul „Sus inima” sintetizează anii recenţi de activitate ai părintelui, arătând cum fiecare cuvânt scris a străbătut inimi şi a rodit. Părintele a mărturisit că a început să scrie public la începutul anului 2020, în timpul pandemiei, în primul rând pentru enoriaşi. Scrisul a devenit pentru el o terapie, un mod de a se ridica în momentele dificile, comparând scrisul cu respiraţia.
Un moment-cheie în slujirea sa a fost prima campanie umanitară, demarată pentru a salva viaţa unei fetiţe, Daria Maria, o luptă în care s-a aruncat într-un mod inconştient. Peste 150.000 de euro au fost strânşi într-un timp relativ scurt, în special cu sprijinul comunităţii fălticenene. Părintele a subliniat greutatea slujirii celor în suferinţă, care necesită sacrificii personale, în special din partea familiei, dar a fost binecuvântat cu înţelegere. Recunoaşte că se simte adesea stânjenit, chiar „un cerşetor”, atunci când cere ajutor pentru alţii, dar a subliniat că „Sus inima este despre a face bine, despre a rupe ceva din tine şi a oferi celorlalţi”. El a evidenţiat existenţa unei „Românii care face binele”, o comunitate de peste 400 de oameni care se dedică sprijinirii celor în suferinţă, incluzând grupul „Aripi pe Pământ” de pe WhatsApp, oameni veniţi din toate colţurile ţării la eveniment.
„Sus inima” este un mod de viaţă
„Volumul «Sus inima» este un jurnal de călătorie. Este o intersecţie de drumuri între mine şi oamenii pe care Dumnezeu mi i-a scos în viaţa mea.
Să ştiţi că niciun preot nu are întotdeauna răspunsurile. Eu mai puţin decât alţii. Dar am fost dispus să rămân acolo lângă oamenii care mi-au bătut la uşa inimii şi să le fiu alături chiar şi atunci când cuvintele nu şi aveau locul. Au fost rugăciuni, au fost îmbrăţişări, au fost lacrimi. Chiar astăzi povesteam cu Monica Althamer şi cu câţiva prieteni, s-a împlinit un an de când una din persoanele pentru care am făcut o campanie a pierdut lupta cu boala. Era o tânără de 28 de ani, o tânără cu care am legat o prietenie, chiar dacă nu ne întâlnisem niciodată. Şi această tânără, aşa cum au făcut-o toţi oamenii pe care i-am întâlnit, m-a schimbat. Nu există nicio întâlnire care te lasă indiferent, care te lasă la fel. Sus inima este pentru mine un mod de viaţă, nu este doar un text liturgic. Nu este doar un îndemn. Este o credinţă că întotdeauna trebuie să ne ridicăm privirea de jos înspre Dumnezeu. Este convingerea mea că Dumnezeu vine în viaţa noastră întotdeauna ca să ne dea o lecţie. Fără îndoială, nu toate lecţiile sunt uşoare.
Este o bucurie faptul că, dincolo de această distanţă care există între oameni, Dumnezeu are modalitatea lui de a ne aduna împreună. Eu am cunoscut bucuria unor oameni care s-au strâns şi au rămas de fiecare dată alături de mine când am bătut la poarta inimii lor. Să ştiţi că mă simt de foarte multe ori stânjenit când vin în faţa dumneavoastră şi vă cer. Am spus o şi o repet. Mă simt un cerşetor. Mă simt un cerşetor pentru că îmi dau seama că asta suntem până la urmă cu toţii. Cele mai multe pomelnice pe care le primim ca preoţi la Sfântul Altar sunt însoţite de cereri. Fiecare om cere. Unul cere sănătate, unul cere un job mai bun, altul cere bogăţie, dar foarte puţini cerem mântuire. Foarte puţini suntem preocupaţi de sufletele noastre.
Am spus o şi în predicile de duminică, am spus o şi în întâlnirile cu oamenii. Suntem nişte cerşetori, iar dacă tot cerem atât de mult pentru noi, mi se pare mult mai încurajator atunci când suntem puşi în situaţia de cere pentru aproapele nostru. Este ceea ce am început să fac în aceşti ani. Am început să cer pentru oamenii care mi au bătut la uşă, oamenii care mi-au cerut ajutorul, nu mie, ci întregii comunităţi, care s-au adunat în jurul binelui. «Sus inima» este despre a face bine, despre a rupe ceva din tine şi a oferi celorlalţi. «Sus inima» înseamnă să devii un instrument al lui Dumnezeu prin care El îşi face lucrarea în lume. Să ştiţi că nu avem nevoie de minuni mari ca să credem în Dumnezeu. Avem nevoie de oameni. Oamenii sunt modul prin care Dumnezeu se arată în lume. Toată această energie care s a creat în ultimii ani, în ultimii cinci ani, este dovada că Dumnezeu lucrează în lume. Dincolo de războaie, dincolo de conflicte, dincolo de fricile noastre pe care le avem zi de zi, există încă suficient bine şi frumos în lume. Eu mă consider binecuvântat de Dumnezeu să văd acest frumos în fiecare zi.
Nu vă îndemn să cumpăraţi cartea. Ştiu că un autor îşi doreşte lucrul acesta. Mi-aş dori în schimb să simţiţi bucuria pe care o simt eu acum, avându-vă alături. Această carte este un mod de a vă oferi ceva înapoi. Tot ceea ce am trăit ca preot în aceşti 10 ani este mult mai mult decât îmi imaginam la momentul hirotoniei. Da, spunea părintele despre un pasaj care se regăseşte între coperţile cărţii. Despre acel moment în care preotul, candidatul la hirotonie primeşte din partea episcopului trupul lui Hristos. Este un moment de intimitate. Este un moment în care părinţii mai în vârstă ne învaţă că este momentul prielnic să-i cerem lui Dumnezeu un dar, un har. Fiecare preot atunci când se află în acest moment cere lui Dumnezeu un dar pe care şi-l doreşte să-l aibă în decursul preoţiei. Îmi aduc aminte că i-am cerut câteva lucruri, dar mai presus de orice i-am cerut să pot să iubesc oamenii. Pentru că acest lucru este cel mai greu. I-am cerut lui Dumnezeu să pot să privesc pe fiecare om care vine acolo, la biserică, sau cu care mă intersectez, fără să fac diferenţe. În fiecare om se regăseşte Hristos. În fiecare om există o licărire a lui Dumnezeu. Uneori un om îl schimbi mai mult prin prezenţa ta decât prin cuvintele tale. Eu nu sunt un bun orator, nici măcar un bun scriitor, dar îmi place foarte mult să fiu înconjurat de oameni şi să mă aflu acolo unde este nevoie de mine. Nu ştiu cât de bine îmi iese, dar sper ca Dumnezeu să mi dea suficient timp să ajung acolo unde ştiu că şi ar dori el ” ne-a mărturisit pr. Alexandru Lungu.
Lansarea s-a sfârşit aşa cum a început, cu un moment muzical oferit de grupul Royal Cvartet din Suceava. Pr. Alexandru Lungu a încheiat mulţumind publicului pentru sprijinul din toţi aceşti ani de campanii umanitare, exprimându-şi speranţa că lucrarea binelui va continua şi oferind autografe.
Mesajul final al serii a rămas acelaşi, reafirmat printr-un exerciţiu de răspuns al publicului, condus de părintele Blaga: „Oricât de grele ar fi încercările vieţii, chemarea rămâne aceeaşi: Sus inima!”.
Comentarii