Prim-ministrul Ilie Bolojan şi ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, au discutat ieri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei „Spiru Haret” şi Federaţiei „Alma Mater” despre efectele noilor măsuri aplicate în sistemul de educaţie.
Consultările au vizat modul de implementare şi efectele recentelor măsuri din educaţie, precum creşterea normei didactice de predare cu două ore pe săptămână, mărirea numărului de elevi la clasă, modificarea tarifului pentru plata cu ora şi schimbările în finanţarea sistemului de învăţământ.
„Este important să avem o discuţie corectă, în care fiecare să ne susţinem punctul de vedere. Măsurile luate de Guvern sunt fundamentate pe posibilităţile pe care le are în prezent bugetul României şi pe realităţile din sistemul educaţiei”, a afirmat Bolojan.
Prim-ministrul mai spune că majorarea normei didactice cu două ore săptămânal, respectiv de la 18 la 20 de ore pe săptămână, plasează România în media europeană. „Va fi mai multă muncă pentru aceeaşi bani. Aceasta este realitatea. Suntem însă deschişi să facem simplificări în sistemul de învăţământ pentru ca timpul şi energia cadrelor didactice să se concentreze asupra actului educaţional”, a menţionat prim-ministrul Ilie Bolojan.
Premierul a cerut Ministerului Educaţiei să analizeze implementarea noilor reglementări şi să propună soluţii pentru eventualele probleme. La întâlnire au participat şi secretarii de stat din Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Sorin Ion şi Gigel Paraschiv.



























Comentarii