ISU Suceava, bilanţ al misiunilor desfăşurate în contextul inundaţiilor

>  Autorităţi, salvatori şi voluntari, umăr la umăr pentru sprijinirea comunităţilor afectate

Începând cu 27 iulie a.c., judeţele Suceava şi Neamţ au fost scena unei mobilizări impresionante în urma inundaţiilor devastatoare care au afectat comunităţile locale. Potrivit unui comunicat transmis de lt.-col. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, autorităţile publice, salvatorii şi voluntarii au lucrat neîntrerupt, într-un efort comun, pentru a salva vieţi, proteja infrastructura şi sprijini populaţia lovită de dezastru.

Operaţiuni de salvare fără precedent

În contextul avertizărilor de cod roşu emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în judeţul Suceava au fost transmise opt mesaje RO-ALERT, iar în judeţul Neamţ trei, pentru a avertiza populaţia.

În data de 28 iulie, în Broşteni, Suceava, a avut loc cea mai mare operaţiune de salvare din istoria inundaţiilor, cu peste 200 de persoane salvate, dintre care aproximativ 120 pe cale aeriană, utilizând simultan cinci elicoptere ale Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.

Eforturi susţinute în judeţul Suceava

În Suceava, peste 300 de pompieri militari din 17 inspectorate judeţene, sprijiniţi de Unitatea Specială pentru Intervenţii în Situaţii de Urgenţă (USISU), au intervenit zilnic, alături de poliţişti, jandarmi, salvamontişti, lucrători ai Sistemului de Gospodărire a Apelor, Direcţiei Silvice, Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi alţi specialişti.

Între 27 iulie şi 10 august, pompierii au efectuat 1.131 de intervenţii, concentrându-se pe salvarea persoanelor, evacuarea zonelor de risc, protejarea infrastructurii critice şi acordarea de asistenţă imediată.

Mii de voluntari, organizaţii nonguvernamentale, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, precum şi operatori economici din întreaga ţară au contribuit cu bunuri, hrană, apă, utilaje şi resurse logistice. În perioada 4-8 august, nouă comisii mixte au evaluat pagubele în Broşteni, urmând ca misiunile să continue pentru infrastructura publică.

În prezent (duminică – n. red.), peste 300 de pompieri sunt încă activi în zonă, curăţând nămolul şi resturile aduse de ape.

„Suntem alături de fiecare persoană afectată, cu empatie, solidaritate şi profesionalism. Mulţumim tuturor celor care s-au implicat, de la autorităţi la voluntari. Împreună, reconstruim nu doar infrastructura, ci şi încrederea că putem depăşi orice provocare” a transmis ISU Suceava.

„Eforturile integrate continuă în ambele judeţe până la restabilirea completă a normalităţii în comunităţile afectate” ni s-a precizat. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI