L.D.CLEMENT
Preşedintele României de după 1990, Ion Iliescu (până în 1996, apoi între anii 2000 şi 2004), a decedat şi a fost înmormântat cu onoruri contestate de USR, de o parte a societăţii civile, de persoane care au fost libere să-şi pronunţe opinia contra. După cum ştiţi, (şi) preşedintele în exerciţiu a absentat de la funeralii fără altă explicaţie decât cea din mesajul iniţial, cum că „istoria îl va judeca pe Ion Iliescu”. S-ar zice că, din aşa perspective, fostul preşedinte a şi fost judecat, ba chiar şi „condamnat” public, fără putinţă de recurs. Situaţie în care – în speranţa aflării chiar şi foarte târziu a unor adevăruri – rămâne la fel de necesar ca înainte de 5 august 2025 ca dosarele Mineriadei, trimis în judecată, respectiv cel al Revoluţiei, aflat în cercetarea Parchetului General, dosare în care numitul Ion Iliescu era inculpat, să-şi urmeze cursul, oricât de dificil, de sinuos, de câte obstacole. Chiar dacă inculpatul nu mai există şi poate fi vorba de încetarea urmăririi penale/clasare. Deoarece, altfel, ar exista riscul „istoric” de a rămâne impresia că ele au fost deschise vizând o persoană, o singură persoană. Chiar şi doar în ce-o priveşte, nu vom şti niciodată dacă va fi fost vinovată din perspectivă juridică, eventual cât de vinovată; ori dacă n-a fost. Iar dacă n-a fost, cine, ce şi de ce va fi fost. A fost sau n-a fost? Rămânem curioşi (chiar frustraţi!) ori lăsăm totul baltă?…
Comentarii