Muzică mai veche

…Şi dacă tot sunteţi poftiţi domniile voastre (mai cu seamă târgoveţi obişnuiţi dimpreună cu oaspeţi de asemenea obişnuiţi decât boieri din cei mari) la devenit tradiţional festival medieval, inclusiv cu muzici din vremea aia (veche, de demult)…, d-apoi aflaţi că, în arealul în care într-un târziu s-a întrupat România, la Kronstadt (sau Krînen, sau Brasso, pe urmă Braşov) s-a ivit pe lume sasul Valentin Bakfark (1507-1576), cu tată şi frate cântând la lăute. Deprins aşadar în casă a asculta şi a-şi trece degetele pe corzile acelui instrument obişnuit şi plăcut epocii, strămoş al chitarei pe urmă fu trimis la Buda, ca ucenic al unui lutist italian, să crească şi să (în)cânte. După care, prinzând aripi, el deveni ascultat de regele Ungariei, apoi de cel al Poloniei, la curtea căruia s-a mutat pentru o vreme. Apoi a călătorit, tot compunând şi cântând la lăută, ba prin Germania, ba prin Franţa (la Lyon i-a apărut prima carte), a ajuns la Roma, la Vatican, la Vilnius, Viena, la Alba Iulia (la curtea principelui Ioan Sigismund Zápolya), găsindu-l moartea (de ciumă, dimpreună cu a doua soaţă şi patru copii) la Padova. Valentin Bakfark a fost un important compozitor renascentist, de anvergură europeană (cu lucrări doar pentru lăută – cântece, fantezii, madrigale, motete; totodată, a adaptat pentru lăută motete ale unor contemporani precum Josquin des Prés, Nicolas Gombert, Clément Janequin, Jacques Arcadelt, Clemens non Papa, Roger Pathie și Orlando di Lasso). Iar dacă ar fi să dăm mai departe filele unei cărţi imaginare, mai târziu să vorbim despre Dimitrie Cantemir, Anton Pann, Eduard Caudella (ieşean dintr-o familie vieneză), Ciprian Porumbescu, George Enescu şi (de ce nu?) prietenul acestuia Bella Bartok (maghiar născut la Sânnicolau Mare şi cu, printre altele, minunate prelucrări din folclorul românilor din Banat şi Transilvania).