Fostul preşedinte al României Ion Iliescu a fost înmormântat ieri, în Cimitirul Militar Ghencea III, cu onoruri militare.
Ion Iliescu a murit marţi la vârsta de 95 de ani după ce organele i-au cedat. Iliescu suferea de cancer pulmonar şi era internat de aproape două luni la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Capitală.
Timp de două zile, în memoria celui care a condus România între anii 1990 – 1992, 1992 – 1996 şi 2000 – 2004 au fost organizate funeralii de stat, iar ieri a fost zi de doliu naţional, drapelul României fiind coborât în bernă.
Miercuri dimineaţa, sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului preşedinte, acoperit cu Drapelul Naţional, a fost depus pe catafalc în Sala Unirii a Palatului Cotroceni.
La catafalc au fost aşezate şi crucea fostului preşedinte, dar şi o fotografie a acestuia. O singură coroană, cu flori albe, s-a aflat lângă sicriu – cea de la soţia acestuia, Nina Iliescu. „Odihneşte-te în pace! Cu adâncă durere, Nina” – este mesajul scris pe panglica de pe coroană. Nina Iliescu nu a fost prezentă la ceremoniile organizate la Palatul Cotroceni.
Pe parcursul zilei de miercuri, oficiali ai statului, reprezentanţi ai corpului diplomatic, dar şi simpli cetăţeni au venit să îi aducă un ultim omagiu lui Ion Iliescu.
Porţile Palatului Cotroceni s-au deschis miercuri, între orele 13:00 – 18:00, şi pentru oamenii care au dorit să îşi ia rămas bun de la fostul preşedinte. Prin faţa catafalcului au trecut peste o mie de persoane, preponderent oameni mai în vârstă, dar şi tineri.
Seara, au prezentat condoleanţe colaboratori şi apropiaţi ai fostului preşedinte şi a fost oficiată Slujba Stâlpilor, săvârşită de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi şi membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.
Funeraliile de stat au continuat ieri dimineaţa cu un scurt moment religios în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, dar şi cu ceremonia Gărzii la catafalc, unde reprezentanţi de la fiecare armă a Armatei Române, dar şi foşti premieri şi apropiaţi ai lui Ion Iliescu au făcut de gardă preţ de câteva secunde, în semn de omagiu. Ulterior, a fost ţinut un moment de reculegere, iar un gornist a dat onorul.
Din Sala Unirii, sicriul a fost purtat prin Galeria Basarabilor, Holul de Onoare şi Copertină, unde au fost prezente Şiruri de Onoare alcătuite din militari ai Forţelor Armate, precum şi Muzica Militară. În sunetul clopotului de la Biserica Cotroceni, cortegiul funerar s-a deplasat spre lăcaşul de cult.
Slujba de înmormântare a fostului preşedinte Ion Iliescu a fost săvârşită de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Preasfinţitul Timotei Prahoveanul. Înaltul ierarh a fost însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi. Alături de Preasfinţia Sa, au slujit pr. Valentin Fătu, consilier patriarhal în cadrul Biroului Protocol al Administraţiei Patriarhale, şi pr. Alexandru Bodoros, slujitor la Biserica Palatului Cotroceni. La slujbă au fost prezenţi, printre alţii, fostul preşedinte al României Emil Constantinescu, premierul Ilie Bolojan, dar şi foştii premieri Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase, Theodor Stolojan, Viorica Dăncilă şi Marcel Ciolacu.
După slujba religioasă, cortegiul funerar a plecat spre Poarta Marinescu. În faţa cortegiului s-a aflat soborul de preoţi care a oficiat slujba de înmormântare, iar în urma maşinii mortuare sicriul a fost însoţit, o parte din drum, de oficiali şi apropiaţi ai lui Ion Iliescu prezenţi la ceremonie.
Pe Platoul Marinescu, Garda de onoare, alcătuită din militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, a prezentat ultimul onor fostului şef de stat, iar drapelul a fost înclinat în semn de omagiu.
A fost intonat Imnul Naţional al României, iar cortegiul a trecut prin faţa Gărzii.
Ulterior, cortegiul funerar a plecat spre Cimitirul Militar Ghencea III, unde sicriul a fost amplasat pe un afet de tun şi a fost prezentat onorul. În semn de omagiu au fost trase 21 de salve de tun.
Înhumarea a avut loc doar în prezenţa familiei şi a apropiaţilor.



























Comentarii