60 de tone de motorină pentru gestionarea efectelor inundaţiilor

Oraşul Broşteni şi localităţile învecinate, grav afectate de inundaţiile din 27-28 iulie a.c., au primit un nou sprijin pentru a face faţă consecinţelor dezastrului.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava a aprobat, printr-o hotărâre din 5 august, alocarea unei a doua tranşe de 60 de tone de motorină din rezerva de stat, în regim de ajutor umanitar intern de urgenţă, potrivit unui comunicat al Prefecturii Suceava.

Prefectul Traian Andronachi a explicat că cea de-a doua tranşă de motorină, acordată gratuit oraşului Broşteni după epuizarea primei alocări, va fi utilizată exclusiv pentru continuarea operaţiunilor de intervenţie post-inundaţii, repararea urgentă a infrastructurii critice afectate şi sprijinirea logistică a zonelor calamitate, inclusiv în localităţile Stulpicani şi Ostra.

Decizia a fost luată pe baza documentaţiei justificative prezentate de unităţile administrativ-teritoriale afectate, verificată şi avizată de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.

Acţiunea face parte din eforturile coordonate de Prefectura Suceava pentru a sprijini comunităţile lovite de inundaţii, asigurând resursele necesare pentru refacerea rapidă a zonelor afectate şi reluarea activităţilor esenţiale. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI