Rugbi

RC Gura Humorului se pregăteşte intens pentru partea a doua a sezonului competiţional

Echipa de rugbi din Gura Humorului se află în aceste zile la Braşov, în prima parte a unui cantonament de care jucătorii de la echipa de seniori beneficiază în premieră.

24 de sportivi se antrenează sub coordonarea lui Horia Hîmpea, antrenor cu experienţă şi la loturile naţionale.

Managerul sportiv Ştefăniţă Rusu a precizat că obiectivul imediat este legarea de victorii în toamnă, în a doua parte a Diviziei Naţionale de Seniori (al doilea eşalon valoric al acestui sport în România).

Humorenii sunt pe locul întâi în seria geografică din care fac parte şi se pregătesc pentru play-off, unde se vor lupta, probabil, pentru primele locuri.

Humorenii vor juca meciurile de acasă, din toamnă, pe stadionul Tineretului din Gura Humorului, care se prezintă în bune condiţii. Sportivii se vor putea pregăti din toamnă şi pe un nou teren, amenajat de Primăria Gura Humorului, în scopul de a oferi o suprafaţă de antrenament şi pentru fotbal, şi pentru rugbi.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI