Ne vorbesc Părinţii Bisericii

„Fără credinţă este cu neputinţă să-I slujim cu faptele lui Dumnezeu.” Trebuie ca cel ce se apropie de Dumnezeu să creadă că Dumnezeu există şi că Se face răsplătitor celor ce Îl caută pe El . Dar toată făptura ÎI laudă pe Creator, şi cele neînsufleţite dau glas prin fapte, iar îngerii care au fost în necredinţă au fost lepădaţi de har ca necredincioşi, predaţi fiind întunericului şi focului. Iar cel iubitor de păcat se înstrăinează de slava lui Dumnezeu, cum spune [Domnul] în Evangheliile cele fără prihană: „Nimeni nu poate sluji la doi domni, căci fie pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, fie unuia îi va sluji şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui mamona”.

Dar că Hristos este nevăzut ochilor stricăcioşi, adu-ţi aminte că, Dumnezeu fiind, l-a învrednicit să vadă slava Lui pe Moise care zicea: „Arată-Te mie, dacă am aflat har înaintea Ta”. Către care S-a şi arătat înţelepciunea Tatălui, cea Care pe toate le-a întemeiat, Fiul cel Unul născut adică, zicând că om stricăcios nu poate vedea slava Celui Nestricăcios „dar va vedea, zice, spatele Meu”. Or, spunând spatele Lui, a arătat întruparea Lui cea din vremurile mai de pe urmă, căci atunci a fost convins de adevărul lui Dumnezeu pe care l-a pus înaintea lui, căci a fost văzut, zice, de Moise şi Ilie schimbându-Se la faţă în muntele sfânt şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina pentru cei care au văzut, ca să spunem aşa, slava Lui, slavă ca slava Unuia-Născut de la Tatăl, plin de har şi de adevăr.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice, Editura Doxologia, Iaşi, 2013, pp. 58-59)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI