Marilor oameni, patria recunoscătoare

Sunt unul dintre milioanele de români profund afectaţi sufleteşte de vestea tristă a încetării din viaţă a Preşedintelui ION ILIESCU, personalitate marcantă în comunitatea mondială a liderilor de stânga. Intelectual rafinat, înzestrat cu o inteligenţă robustă şi cu mult şarm, recunoscut prin capacitatea de a-şi exprima gândurile, ca un bon viveur, fluent şi convingător, la nivelul înalt atins doar de erudiţi şi de aşii baroului, Domnul ION ILIESCU a făcut din politică o profesie, înţelegând, ca extrem de puţini alţii, că politica este o activitate nobilă, în care cineva se ocupă de problemele altora, ca şi când ar fi ale sale. Acest crez l-a călăuzit toată viaţa, începând cu anii tinereţii şi până la vârsta senectuţii, ajutat fiind şi de sufletu-i altruist. Numele lui va fi înscris, cu litere majuscule, în cărţile de istorie ale bravului nostru popor, în rând cu cei mai iluştri conducători pe care Dumnezeu i-a binecuvântat să ne cârmuiască prin veacuri, destine. Pe parcursul anilor în care mă aflam adânc implicat în viaţa politică, deţinând importante funcţii de demnitate publică, am avut nenumărate contacte nemijlocite cu acest mare om politic şi veritabil bărbat de stat, magistru de la care păstrez o adevărată comoară de învăţăminte şi amintiri.

Excluzând detractorii, toată pletora celor ce alcătuiesc hoardele „canaliei de uliţe”, cum se exprima Mihai Eminescu, neobosiţi în denigrarea cu mijloace abjecte a celui de întâi aşezat, prin voinţa poporului, la conducerea unei ţări abia ieşite din tenebrele totalitarismului – românii, în marea lor majoritate, îl consideră pe ION ILIESCU un om de o adâncă rectitudine morală, hărăzit să cârmuiască România, în vremuri învolburate, de cumpănă şi răscruce, când crăpau zorii unei alte ere.

Regretatul nostru preşedinte a slujit poporul român cu neîntrecută cinste, demnitate şi devotament, fiind totdeauna instinctiv atras către ce e frumos, drept şi măreţ.

Marilor oameni, patria recunoscătoare, în exprimarea originală, potentată de francezi: AUX GRANDS HOMMES LA PATRIE RECONNAISSANTE – cuvinte memorabile, gravate pe frontispiciul Panteonului din Paris.

IOAN BĂNCESCU

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI