În urma fenomenelor hidrometeorologice extreme care au afectat judeţul Suceava, aflat ieri după-amiază sub avertizare de cod roşu, echipajele de salvatori au intervenit în regim de urgenţă pentru a gestiona efectele precipitaţiilor abundente, vijeliilor şi grindinei.
Potrivit slt. Louana Popovici din cadrul ISU Suceava, pompierii militari şi serviciile de intervenţie au fost mobilizaţi în mai multe zone afectate.
Astfel, în municipiul Suceava, demisolul Centrului Cultural Bucovina a fost inundat, iar pompierii acţionau pentru evacuarea apei.
În zona bazarului din Suceava s-au înregistrat acumulări semnificative de apă în perimetrul comercial, iar echipajele de pompieri au intervenit pentru evacuarea apei şi prevenirea extinderii pagubelor.
În municipiul Fălticeni, un copac a căzut peste un autoturism, iar pompierii militari lucrau pentru degajarea elementelor căzute şi securizarea zonei.
La momentul receptării acestor informaţii, intervenţiile erau în plină desfăşurare, situaţia operativă fiind în continuă evoluţie, a precizat sursa citată.
Potrivit acesteia, forţele de intervenţie, dotate cu motopompe, autospeciale şi echipamente specifice, urma să rămână mobilizate pentru evacuarea apei, degajarea materialelor şi sprijinirea populaţiei afectate.
Acţiunile s-au desfăşurat în regim integrat, sub coordonarea structurilor de management al situaţiilor de urgenţă, cu implicarea autorităţilor locale şi a serviciilor voluntare. (N.B.)
























Comentarii