În vremea aceea, suindu-Se la Ierusalim, Iisus a luat de o parte pe cei doisprezece ucenici şi le-a spus lor pe cale: Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi a cărturarilor şi-L vor osândi la moarte; apoi Îl vor da pe mâna păgânilor, ca să-L batjocorească şi să-L biciuiască şi să-L răstignească, dar a treia zi va învia. Atunci a venit la El mama fiilor lui Zevedeu, împreună cu fiii ei, închinându-se şi cerând ceva de la El. Iar El i-a zis: Ce voieşti? Ea a zis Lui: Zi ca să şadă aceşti doi fii ai mei unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Ta, întru Împărăţia Ta. Dar Iisus, răspunzând, a zis: Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi, oare, să beţi paharul pe care-l voi bea Eu şi cu botezul cu care Eu Mă botez să vă botezaţi? Ei I-au zis: Putem. Şi El a zis lor: Paharul Meu îl veţi bea şi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta şi de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci se va da celor pen-tru care s-a pregătit de către Tatăl Meu. Şi, auzind, cei zece s-au mâniat pe cei doi fraţi. Dar Iisus, chemându-i la Si-ne, a zis: Ştiţi că ocârmuitorii păgânilor domnesc peste ei şi cei mari îi stăpânesc. Nu tot aşa va fi între voi, ci acela care între voi va vrea să fie mai mare să fie slujitorul vostru; şi cel care între voi va vrea să fie cel dintâi să vă fie vouă slugă, după cum şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii