- Urcă, asemenea celor aleşi, pe muntele contemplaţiei, unde cerul şi pământul se întâlnesc, şi lasă jos povara celor trecătoare, ca să poţi primi vederea luminii necreate a Celui ce ţi Se descoperă.
- Deschide-te cu toată fiinţa spre Hristos şi vezi cum faţa Lui străluceşte mai presus de orice lumină, iar hainele Lui sunt veşmânt al slavei veşnice.
- Recunoaşte în prezenţa lui Moise şi Ilie taina Legii şi a Profeţilor, unite acum în Hristos, Cel Ce împlineşte toate şi le transfigurează în lumina Sa.
- Nu căuta să închizi taina Luminii în colibe, precum Petru, ci coboară în lume pentru a duce lumina şi iubirea lui Dumnezeu celor care sunt în întuneric şi umbra morţii.
- Ascultă glasul lui Dumnezeu Tatăl, care coboară din nor şi îţi descoperă adevărul: Acesta este Fiul Meu cel iubit; de Acesta să ascultaţi!
- Nu te lăsa copleşit de cele revelate ţie, ci ridică-te când Domnul Se apropie, spunându-ţi: Scoală-te şi nu te teme!, ca să fii făclie călăuzitoare semenilor.
- Bine chiverniseşte taina în inima ta, ştiind că lumina văzută este arvuna învierii şi chemarea la o viaţă întru Hristos, prin Liturghie şi Euharistie.
- Însufleţeşte-te cu dorul luminii de pe Tabor, îndemn spre propria transfigurare, prin har, şi spre trăirea Împărăţiei lui Dumnezeu, aicişi acum.
- Lasă-te curăţit de lumina dumnezeiască, astfel încât chipul tău să strălucească, copleşit de harul Duhului Sfânt, pentru a lucra cele plăcute lui Dumnezeu.
- Trăieşte fiecare clipă ca pe un urcuş pe Tabor, unde să rămâi în comuniune cu Hristos, ca astfel să devii părtaş la lumina şi la slava Lui în veşnicie.
† Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor
























Comentarii