Secţia 5 Poliţie Rurală Dărmăneşti a fost sesizată sâmbătă, în jurul orei 20:15, prin apel la 112, de un localnic din satul Comăneşti, care a informat că o autoutilitară a intrat în coliziune frontală cu un mal de pământ, din cauza vitezei neadaptate.
După impact, autoutilitara a părăsit locul accidentului, îndreptându-se spre periferia satului Humoreni.
Poliţiştii au identificat autovehiculul la aproximativ 800 de metri de locul incidentului, în apropierea unui imobil. Autoutilitara prezenta zgârieturi pe bara din faţă şi urme de pământ.
Şoferul, un tânăr de 24 de ani din Comăneşti, a recunoscut că a condus autovehiculul sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat o concentraţie de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost transportat, cu acordul său scris, la Spitalul Judeţean, pentru prelevarea probelor de sânge, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei.
Poliţia a întocmit un dosar penal pentru infracţiunea „conducere sub influenţa alcoolului”. (N.B.)
























Comentarii