Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, prin Sectorul de Asistenţă Socială şi Medicală, în parteneriat cu Asociaţia „Sfântul Ilie” din Mălini şi Primăria Comunei Mălini, a organizat în seara zilei de joi, 31 iulie a.c., la hanul Drumul Talienilor din Mălini, concertul caritabil „Din suflet de român”.
Evenimentul, desfăşurat la lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului, a avut ca scop strângerea de fonduri pentru sprijinirea familiilor afectate de inundaţiile devastatoare din noaptea de 27 spre 28 iulie din localităţi precum Broşteni, Neagra, Ostra, Stulpicani şi altele din sud-vestul judeţului Suceava.
Iniţial gândit pentru a oferi pentru 250 de copii vulnerabili o primă vacanţă la mare, concertul şi-a reorientat scopul către sprijinirea urgentă a sinistraţilor, toate donaţiile colectate, în valoare de 88.000 de lei, fiind direcţionate integral către aceştia.
„Arhiepiscopia este prezentă încă din prima zi în mijlocul celor afectaţi, oferind ajutor material şi spiritual. Acest concert este o parte esenţială a efortului nostru colectiv” a declarat pr. Andrei Mocanu, consilier eparhial al Sectorului de Asistenţă Socială şi Medicală.
Evenimentul a reunit artişti de renume ai muzicii populare româneşti, printre care Mioara Velicu, Steliana Sima, Elisabeta Turcu Juverdeanu, Suzana Popescu, Iustina Irimia Cenuşă, Arsenie Botnaru, Alexandra Dan, Daniel Trifu şi alţii, care au oferit momente de bucurie pentru o cauză nobilă.
Prezentat de Remus Fandarac, referent al Sectorului de Asistenţă Socială şi artist popular, concertul a fost un simbol al solidarităţii şi generozităţii.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, în cadrul evenimentului au fost acordate distincţii pentru implicarea în proiecte social-filantropice.
Ordinul „Mitropolit Anastasie Crimca” a fost oferit pr. Alexandru Lungu şi lui Daniel Emil Cellan, iar Medalia Omagială şi Comemorativă a Bucovinei a fost înmânată pr. Pavel Norocel şi altor susţinători ai cauzelor umanitare.
În aceeaşi zi, artiştii au participat la un parastas săvârşit la Schitul „Sfântul Ştefan cel Mare” din Munţii Stânişoarei, pentru odihna sufletelor a peste 300 de artişti români trecuţi la Domnul şi a victimelor inundaţiilor recente.
Organizatorii au transmis mulţumiri tuturor donatorilor, artiştilor, partenerilor şi sponsorilor pentru susţinere, subliniind că fondurile vor fi utilizate exclusiv pentru ajutorarea sinistraţilor.
Cei care doresc să contribuie în continuare pot contacta preotul paroh sau dona în conturile Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor:
RON: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014
EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110
Banca Comercială Română – Sucursala Suceava
Titular: Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor
Menţiune: Ajutor sinistraţi. (N.B.)


























Comentarii