Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Şoldan, a declarat, vineri, că sumele anunţate de guvern pentru refacerea locuinţelor afectate de inundaţiile din judeţ – 15.000, 25.000 şi 30.000 de lei – sunt insuficiente pentru amploarea dezastrului. El a spus că purtase o discuţie telefonică cu premierul Ilie Bolojan în care a subliniat că aceste fonduri nu pot acoperi costurile pentru reconstruirea caselor, precizând că „nu putem construi o casă cu 6.000 de euro şi nici un gard cu banii ăştia”.
Potrivit lui Şoldan, premierul i-a promis că va face tot posibilul pentru a asigura sumele necesare reconstrucţiei oraşului Broşteni, urmând ca situaţia să fie reevaluată în cursul acestei săptămâni.
„Să ne apucăm de reconstrucţia acelor locuinţe cu bani de la guvern, dacă ne vor aloca. Eu am alocat deja de la Consiliul Judeţean 4 milioane de lei, bani cu care oamenii pot deja să-şi cumpere materiale” a spus preşedintele CJ Suceava.
De asemenea, el a precizat că în această săptămână va aloca o nouă tranşă de fonduri de la Consiliul Judeţean Suceava, unde a reuşit să facă economii de 42 de milioane de lei în ultimele 6 luni, prin reducerea cheltuielilor administrative cu aparatul propriu sau prin neînfiinţarea unor comisii.
„O să-i ajutăm aşa cum putem noi în Bucovina noastră dragă” a afirmat, mulţumind voluntarilor, firmelor private, autorităţilor locale şi primarilor pentru mobilizarea exemplară.
Preşedintele CJ a estimat că nevoile totale pentru refacerea judeţului se ridică la aproximativ 80 de milioane de euro, incluzând drumuri judeţene distruse, poduri care nu mai există, case rase de pe faţa pământului, sisteme de apă şi canalizare, iluminat public şi reţele electrice avariate.
Şoldan a avertizat că va continua „să facă scandal” pentru a obţine sprijinul necesar de la guvern, precizând că sumele promise nu ar reprezenta totalitatea fondurilor şi că alocările vor fi ajustate după evaluarea unei comisii guvernamentale.
„I-am explicat, inclusiv domnului premier, că nu stau cu capul plecat şi voi face scandal pentru oamenii mei din judeţ. Ne-au spus că nu e suma totală şi că vor aloca banii după ce vor face acea comisiei de evaluare să vadă cum stau lucrurile în teren. Înclin să-l cred deocamdată, dar vom vedea cum stau lucrurile în viitor” a spus Gheorghe Şoldan. (N.B.)
























Comentarii