Cu pată la dosar

Iată că, găsit – acum – cu pată la dosar, vicepremierul Dragoş Anastasiu (doctor în medicină la Frankfurt, apoi antreprenor în transporturi şi turism) a fost forţat de situaţie (nu de premierul care l-a angajat) să demisioneze. Cam asta-i legea pământului (care nu se va schimba nici când vom păşi, spre a le administra, pe Lună şi Marte): cel găsit că a greşit (…! – aici e spaţiu pentru o lungă discuţie spre pretinsă evaluare) nu mai are viaţă bună cu cei/în faţa celor se pun a flutura steagul acuzator. Poate că să reţinem, totuşi, că Anastasiu a făcut „pas în lateral sau în spate” într-o conjunctură în care un altul n-ar fi procedat la fel (nu are cocoaşa tare, e prea emotiv, lăcrimează?; a jucat teatru, cu lacrimi de crocodil?!). Poate că să reţinem că, tardiv (cum că ar fi trebuit ca de la „bun” început să zică că nu-i bun pentru misiunea ce i s-a încredinţat, deoarece se ştie cu pată la dosar), a venit cu oarece explicaţii (…poate că, aşa cum avem dispoziţie să audiem în public acuzarea, să găsim un pic de răbdare şi linişte spre a asculta şi apărarea). Fireşte, e necesar, în context, să aducem laude (glorie, slavă!) celor care ni se arată – tot în context – puri, fără de nicio pată. Aşa să fie, aşa să rămână, inclusiv norocoşi, spre a nu se întâlni cu situaţii primejdioase, în care să-şi pună problema ca, spre a trece o punte…, să (nu) se facă frate cu. Laude, glorie, slavă – se naşte mereu un sentiment reconfortant în sânul poporului când ştie că are în preajmă (supra)oameni, că societatea este ţinută în echilibru de autentici eroi.