Primăria Suceava, despre lucrările pentru instalarea tuburilor necesare trecerii în subteran a cablurilor aeriene

> Până în prezent s-a instalat o reţea de 3,5 km

Primăria Suceava a prezentat, vineri, un raport privind stadiul lucrărilor de decolmatare, forare şi instalare tubete, demarate la data de 1 iunie 2025 de firma SC Teleconstruct Company SRL Iaşi. La aproape două luni de la începerea proiectului, autorităţile au oferit detalii despre progresele înregistrate şi etapele viitoare.

Stadiul actual al lucrărilor

Pe strada Universităţii a fost identificată o problemă majoră, fiind necesare foraje pe o distanţă de aproximativ 500 de metri, de la Padrino până la Stadion.

S-au efectuat intervenţii în zonele: Galeria, Agenţia de Protecţie a Mediului, Lidl Enescu, Curcubeul, Nordic, Mărăşeşti, Centru şi până în faţa Primăriei.

Au fost identificate şi decolmatate aproximativ 150 de cămine, dintre care 50 sunt pe carosabil.

S-au ridicat la nivel 14 canale.

S-au instalat două microtubete (7×14 şi 5×14) pe traseele: de la Galeria până la Stadion şi de la Motovelo spre George Enescu până la Teatrul „Matei Vişniec”.

În total, au fost montaţi aproximativ 7 km de microtuburi, echivalentul unei reţele efective de 3,5 km (datorită tubării duble).

Etichetarea cablurilor operatorilor a ajuns la un grad de realizare de 75%.

Zone finalizate: Galeria, Centru, Mărăşeşti, Nordic.

Zone în lucru: Curcubeul, Lidl şi tronsonul până la OMV Obcini.

 După finalizarea inelului principal, se va trece la realizarea racordurilor la fiecare proprietate, cu minim 3 microtuburi de 14 mm, operaţiune care va necesita un timp mai îndelungat.

În termen de două luni, inelul principal ar urma să fie finalizat, cu excepţia străzii Universităţii, unde forajele complexe vor prelungi durata lucrărilor.

„Primăria Suceava asigură cetăţenii că lucrările avansează conform planului şi vizează modernizarea infrastructurii subterane, îmbunătăţind funcţionalitatea reţelelor din municipiu” ni s-a transmis. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI