Cel puţin 22 de persoane ucise în atacurile israeliene din Gaza

Cel puţin 22 de persoane au fost ucise ieri în atacuri aeriene israeliene asupra teritoriului palestinian devastat de război, informează Apărarea civilă din Fâşia Gaza, citată de AFP.

Potrivit purtătorului de cuvânt al organizaţiei, Mahmoud Bassal, 10 palestinieni au fost ucişi în trei atacuri asupra unor cartiere din oraşul Gaza şi alţi 12 au murit în atacuri aeriene asupra zonei Khan Younis.

Armata israeliană a indicat într-un comunicat că forţele israeliene au distrus „clădiri şi infrastructuri teroriste” folosite de Hamas şi Jihadul Islamic Palestinian în cartierele Shujaiya şi Zeitoun din oraşul Gaza.

Aceste noi bombardamente au loc în timp ce negocierile indirecte dintre Israel şi mişcarea islamistă Hamas privind încetarea focului şi eliberarea ostaticilor deţinuţi în Fâşia Gaza au ajuns într-un impas.

Ambele părţi se acuză reciproc de perturbarea discuţiilor, care au început la 6 iulie la Doha cu Qatar, Egipt şi Statele Unite.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI