Tânăr de 18 ani, din Fălticeni, cercetat pentru că a condus fără permis, sub influenţa alcoolului şi cu maşina cu numere false de înmatriculare

Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni a dispus, miercuri, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de un bărbat, în vârstă de 18 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” şi „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”. Potrivit anchetei procurorilor, în data de 28 iunie 2025, în jurul orei 19:00, individul a condus un autoturism VW Passat pe strada Nufărului din Fălticeni, fără permis de conducere, cu plăcuţe de înmatriculare false şi având o alcoolemie de 1,24 ‰ (proba I, ora 20:00) şi 1,05 ‰ (proba II, ora 21:00). Pe durata controlului judiciar, inculpatul are obligaţia de a nu părăsi teritoriul României fără acordul prealabil al procurorului de caz. Anterior, el a fost reţinut pentru 24 de ore. Ancheta continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI