Măsuri de sprijin pentru salariaţii disponibilizaţi de la Moldomex

> „Ne dorim să transformăm această etapă dificilă într-o oportunitate reală de reconectare profesională” transmite AJOFM

O bursă specială a locurilor de muncă, pentru salariaţii societăţii comerciale Moldomex Suceava, a fost organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava. Potrivit instituţiei sucevene, firma este profilată pe fabricare de mobilă şi se află „într-un moment dificil de restructurare a activităţii”. „Am ales, cu responsabilitate şi empatie, să invităm angajatori din domenii complementare, interesaţi să valorifice oportunitatea de a cunoaşte profesionişti cu experienţă şi dedicare. Le mulţumim că au răspuns prompt invitaţiei noastre şi au veni cu oferte concrete şi au ţinut interviuri” se arată într-un comunicat de presă al AJOFM.

„Sunt un finisor foarte bun, mă duc la concurs cu oricine!” a declarat o muncitoare aflată în căutarea unui nou angajator. Reamintim că, anterior, instituţia anunţa că din domeniile prelucrării lemnului şi fabricării mobilei urmează a fi disponibilizate mai multe persoane calificate şi necalificate. Este vorba despre lucrători în tâmplărie, montaj, finisaj, manipulare şi operare de utilaje specifice, dar şi despre muncitori necalificaţi în ateliere sau fabrici de profil. „Ne dorim să transformăm această etapă dificilă într-o oportunitate reală de reconectare profesională şi, pe tot parcursul tranziţiei, continuăm să fim alături de salariaţii aflaţi în pragul unei schimbări” s-a transmis într-un comunicat al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI