> Ei ar fi exploatat sexual 17 victime la un salon de masaj
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, au destructurat o reţea infracţională implicată în trafic de persoane şi proxenetism, arestând un bărbat de 57 de ani şi o femeie de 36 de ani. Cei doi, administrator şi director al unui salon de masaj, sunt cercetaţi pentru exploatarea sexuală a 17 persoane vulnerabile.
Ancheta a relevat că, în perioada 2018 – mai 2025, cei doi ar fi recrutat şi adăpostit 17 victime, profitând de situaţia lor precară – lipsa sprijinului material, educaţia redusă şi absenţa suportului familial – sub pretextul oferirii unui loc de muncă bine plătit.
Sub aparenţa activităţii de masaj erotic, victimele ar fi fost constrânse să practice prostituţia, fără forme legale de angajare, iar 70% din sumele obţinute de la clienţi, variind între câteva mii şi peste 333.000 de lei, ar fi fost însuşite de cei cercetaţi.
Pe 24 iunie 2025, procurorii DIICOT au dispus reţinerea celor doi suspecţi. În data de 25 iunie, Tribunalul Suceava a decis arestarea preventivă a bărbatului în vârstă de 57 de ani pentru 30 de zile şi arestul la domiciliu pentru femeie, în vârstă de 36 de ani, pentru aceeaşi perioadă.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor şi jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava. (N.B.)
























Comentarii