Gheorghe Şoldan, inspecţie în noapte la lucrările de asfaltare a şoselei de centură a Sucevei

> Am respins din start soluţia plombărilor şi am insistat pentru un nou covor asfaltic, a spus şeful administraţiei judeţene

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, a efectuat o inspecţie în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 1:00, pentru a verifica stadiul lucrărilor de asfaltare pe tronsonul variantei ocolitoare a municipiului Suceava, între sensul giratoriu de la ieşirea spre Gura Humorului şi ieşirea spre Pătrăuţi.

Preşedintele CJ Gheorghe Şoldan a declarat că a respins soluţia provizorie a plombărilor, insistând pe lângă Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi pentru alocarea fondurilor necesare turnării unui nou covor asfaltic.

„Înţeleg că sunt multe probleme pe reţeaua de drumuri din judeţ, inclusiv pe drumurile naţionale, şi că resursele financiare nu sunt suficiente pentru toate intervenţiile deodată. Dar acolo unde trebuie să intervenim cu celeritate să o facem aşa cum trebuie şi să nu mai mergem pe cârpeli sau alte soluţii de avarie” a spus Şoldan.

În timpul inspecţiei, preşedintele CJ a discutat cu drumarii şi cu şeful Secţiei Drumuri Naţionale Suceava, ing. Romeo Caciuc, prezent la faţa locului.

 Lucrările se desfăşoară exclusiv noaptea, pentru a minimiza impactul asupra traficului. Iar dacă ritmul actual se menţine, asfaltarea tronsonului se va finaliza în aproximativ o săptămână, urmând ca ulterior să fie refăcute marcajele rutiere.

În ceea ce priveşte tronsonul până la ieşirea spre Fălticeni, aflat încă în garanţie, constructorul este obligat să remedieze defecţiunile apărute.

Preşedintele CJ Suceava Gheorghe Şoldan a reiterat importanţa intervenţiilor rapide şi de calitate pentru infrastructura rutieră a judeţului. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI