
Foto: arhiva
> „A fost o cursă contracronometru” de la Spitalul din Gura Humorului, unde a fost resuscitat, până în sala de operaţie din Suceava şi în Secţia ATI, care „a asigurat suport vasopresor maximal şi îngrijiri continue”
Pe Secţia de Chirurgie Vasculară, un tânăr de doar 25 de ani a fost salvat după o hemoragie masivă şi un stop cardio-respirator, în urma unei plăgi grave cu secţionarea completă a arterelor radială şi cubitală, la nivelul antebraţului drept, informează Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” (SCJU) Suceava.
„A fost nevoie de 10 minute de resuscitare, o intervenţie chirurgicală de aproape 3 ore şi o echipă medicală în alertă totală, pentru ca această poveste să aibă un final fericit” se arată în comunicatul SCJU.
Incidentul, provocat de contactul cu un geam spart, a dus la o pierdere masivă de sânge, iar măsurile de prim-ajutor aplicate la faţa locului nu au fost suficiente. Iniţial, o ambulanţă l-a transportat pe tânăr la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, însă acesta a intrat în stop cardio-respirator cauzat de şocul hemoragic sever. Potrivit sursei citate, „a fost o cursă contracronometru” de la Spitalul din Gura Humorului, unde a fost resuscitat de dr. Bogdan Florescu, până în sala de operaţie din Suceava, în care dr. Marin Sapaniuc a refăcut circulaţia în ambele artere afectate. În Secţia de Terapie Intensivă, dr. Georgeta Danilevici a preluat cazul, iar echipa ATI a asigurat suport vasopresor maximal şi îngrijiri continue. În următoarele 5 zile, „în ciuda riscurilor şi a incertitudinii, prin colaborarea atentă a echipei multidisciplinare, organismul tânărului a început să răspundă”.
„Acest caz a avut un final fericit. Pacientul a fost externat într-o stare foarte bună, cu funcţiile vitale recuperate şi cu membrele salvate datorită unui lanţ de profesionalism, decizii rapide şi eforturi supraomeneşti. În spatele acestei reuşite remarcabile se află o realitate mai puţin cunoscută: Secţia de Chirurgie Vasculară a Spitalului Clinic Judeţean Suceava funcţionează cu doar doi medici. Doi oameni care, zi de zi, noapte de noapte, asigură continuitatea gărzii, intervin în urgenţe majore, reconstruiesc vase de sânge şi dau vieţii „o a doua şansă” se subliniază în comunicatul SCJU Suceava.
























Comentarii