„Participând recent la Udeşti – Suceava la o întâlnire mai puţin obişnuită, cu foşti colegi de la Şcoala din Udeşti, prilejuită de împlinirea a 50 de ani de la absolvire, m-am gândit să vă trimit câteva din trăirile mele” ne-a scris Grigore Rosniţche („Puiu din Udeşti”), care printre altele s-a declarat „cititor al ziarului electronic” Crai nou. Deoarece textul său (intitulat „Străin în satul meu”), ilustrat, inclusiv cu versuri, de altfel foarte interesant, redat ca atare ar fi acoperit cel puţin două pagini de ziar, publicăm în cele ce urmează doar fragmente, promiţând că vom reveni şi cu altele, în ediţia de mâine. (D.L.)
…Întâlnirea a avut loc în ziua de 9 iunie 2025, de Sfânta Treime, a doua zi de Duminica Mare (Pogorârea Sfântului Duh) la Şcoala Gimnazială „Academician Haralambie Mihăescu” din Udeşti şi a fost un prilej de bucurie şi de manifestare a legăturilor de prietenie cărora timpul nu face decât să le dea mai multă valoare.
Reîntoarcerea după 50 de ani în satul natal a trezit în mine sentimentul de singurătate. Satul s-a schimbat mult, s-a urbanizat. Oamenii şi-au schimbat stilul de viaţă. Societatea s-a schimbat. Acum trăim într-o societate a „banului”. Relaţiile interumane sunt dictate de bani, oamenii sunt judecaţi după cât de potenţi financiar sunt, studiile şi diplomele se obţin mult mai facil cu bani etc.
În sufletul meu mai persistă satul copilăriei, cu zgomotul de fond specific fiecărui anotimp. Cu oameni care mergeau pe jos, la vale sau la deal, care vorbeau între ei, mai zgomotos sau mai cu perdea. Cu căruţe trase de cai sau care trase de vaci, de dimineaţă până seara. Cu gâşte zgomotoase pe drumuri sau pe imaşuri. Cu cârdurile de vaci care treceau dimineaţa şi seara la şi din lunca râului Suceava. Cu cocoşi care se luau la întrecere cu cântatul dis de dimineaţă. Cu lătratul câinilor. Cu chiotul în noapte al flăcăilor. Cu gălăgia copiilor la săniuş pe drum. (…)
Colegii promoţiei 1975, ne-am întâlnit în curtea vechiului local al şcolii, acum modernizat la nivelul zilelor noastre. Am fost întâmpinaţi, cu multă căldură, de directorul adjunct al Şcolii Gimnaziale „Acad. H. Mihăescu”, domnul profesor Iacob Dumitru, care ne-a pus la dispoziţie sala în care era amenajat Centrul Cultural „Unirea sub Oadeci”, continuator al tradiţiei Cabinetului de lectură „Unirea sub Oadeci” din Udeşti înfiinţat în anul 1899. Menţionez că în satul Udeşti „Şcoala Poporală” a luat fiinţă în anul 1863.
La această întâlnire semicentenară am fost onoraţi de prezenţa fostului director coordonator al Şcolii din Udeşti, din perioada 1973-1989, dl prof. Emil Simion, şi a profesoarei diriginte Vica Iorgulescu, cărora le suntem permanent recunoscători pentru tot ce au făcut pentru noi în primii ani de şcoală, când încep să se formeze caracterele.
După ce a sunat simbolic clopoţelul, am intrat în clasă, unde fiecare dintre colege au primit câte un trandafir, ca simbol al prieteniei şi câte un pliant pe prezentare a generaţiei noastre. Dl director Iacob Dumitru a făcut o scurtă prezentare a Şcolii din Udeşti din zilele noastre, exprimând bucuria organizării unui asemenea eveniment de suflet, mai rar organizat în spaţiul învăţământului românesc, pentru cei care au fost împreună în primii 8 ani de şcoală sau chiar 10 ani pentru cei care au fost şi pe la grădiniţă. Multe amintiri.
Din întâmplare am dat de o scrisoare datată 25.02.1968 a mamei mele Valeria către fiul ei Vasile care era la şcoala profesională: „…vei şti că sâmbătă pe data de 24 II s-a dat serbare la şcoală pentru terminarea abecedarului şi au participat şi părinţii. A fost foarte frumos şi cu Puiu am avut mare bucurie căci a fost fruntaş şi la învăţătură şi la purtare şi curăţenie. A spus poezie despre abecedar şi a fost şi dirijor cu Brânduşa Roşu, amândoi au cântat «Trece mândra pe uliţă». Pe urmă le-a dat bomboane directoarea (Munteanu Lucreţia) şi tare mult l-a lăudat, numai să dea bunul Dumnezeu să fie totdeauna aşa, să înveţe bine.”
Au fost prezenţi, din generaţia noastră, la această întâlnire, colegii: Bejan Dorel, Boicu Teodor, Dragoman Vasile, Găitan Niculae, Hîncu Elena, Moraru Aglaia, Motrici Severin, Munteanu Gheorghe, Munteanu Steluţa, Pîrvan Ion, Popescu Violeta, Renciuc Viorica, Rosniţche Grigore, Roşu Brînduşa, Rusu Mugurel, Timoficiuc Elena.
Cei prezenţi şi-au exprimat recunoştinţa faţă de părinţii lor, educatorii, învăţătorii şi profesorii care le-au îndrumat primii paşi în viată şi în şcoală, care le-au deschis dragostea spre cunoaştere şi muncă cinstită, ca să ajungem oamenii împliniţi de astăzi, cu propriile vieţi, cu dragoste în a înţelege lumea în care trăiesc.
Pentru aducerea aminte şi din respect pentru foştii dascăli, aceştia au fost prezentaţi nominal: educatoarea Platon Silvia; învăţători: Ciubotaru Gheorghe, Munteanu Lucreţia, Munteanu Gavril, Popovici Eleonora; profesori: Emil Simion, Iorgulescu Gheorghe, Iorgulescu Vica; Filofteia Găitan, Maftei Ion, Maftei Georgeta, Botuşan Veronica; Lucuţar Lucrţia, Amăriucăi Maria, Dobrotă Oltea, Tănase Elena, Diaconu Olivian, Ianuş Virginia, Ianuş Lazăr, Livischi Silvia, Brezan Rodica, Florea George.
Pentru cei plecaţi dintre noi, părinţi, educatori, învăţători, profesori şi colegi (15 din 51), care ne privesc de sus dintre stele, s-a păstrat un moment de reculegere, un gest creştinesc cu profunde reverberaţii sufleteşti.
În continuarea întâlnirii, dl prof. Emil Simion, actualmente un prolific şi recunoscut scriitor sucevean, cu numeroase premii la nivel naţional pentru cărtile sale, a recitat propria poezie: „…Astăzi stăm din nou la sfat, / Bine aţi revenit acasă, / Nostalgiile-s fireşti…” (…).
Dl profesor Emil Simion a rămas îndrăgostit de satul nostru, Udeşti. Oamenii, locurile şi obiceiurile i-au rămas în suflet şi l-au inspirat în scrierile sale apreciate, contribuind astfel, alături de alte personalităţi, la promovarea în lumea literară a comunităţii din Udeşti.
Dna profesoară diriginte Vica Iorgulescu, a „strigat” cataloagelor claselor a VIII-a A şi a VIII-a B. Doamna profesoară a făcut parte dintre dascălii cu vocaţie şi dăruire pentru profesia aleasă, realizând, printre altele, la Şcoala din Udeşti, în timpul cât a activat la această şcoală, primul teren geografic, cu trei platforme, unic la acea vreme în judeţul Suceava, pentru ca elevii să îşi dezvolte imaginaţia şi să reţină mai uşor formele de relief în 3D.
Cataloagele originale au fost aduse, din arhiva şcolii, de dl director Iacob Dumitru. Fiecare coleg şi-a prezentat pe scurt parcursul vieţii în cei 50 de ani, cu realizări legate de familie, copii, nepoţi, cu împliniri dar şi cu neîmpliniri, cu bucurii şi tristeţi.
Colegul nostru Rusu Mugurel, care cochetează cu literatura, având scrise mai multe cărţi, a compus o poezie pentru acest eveniment, intitulată „Trecut-au anii”.
A urmat fotografia de grup cu participanţii la întâlnire şi vizita în noul local al Şcolii Gimnaziale „Acad. H. Mihăescu” Udeşti.
Legat de numele atribuit Şcolii din Udeşti, precizez că academicianul Haralambie Mihăescu este fratele fostei directoare a şcolii Lucreţia Munteanu, fosta mea învăţătoare din clasele a II-a şi a III-a. În anul 1969 a fost organizată în şcoală o întâlnire a academicianului H. Mihăescu cu foştii săi colegi din Şcoala primară Udeşti, la care am participat, printre alţii, ca invitat din partea doamnei învăţătoare. Domnul academician a expus asistenţei, experienţa trăită în urma vizitei de documentare la schiturile româneşti, şi nu numai, de pe Muntele Athos. Dânsul a venit şi cu o hartă a Sfântului Munte, făcând imaginaţia mea să zboare spre acele locuri pline de trăire spirituală şi pentru care poporul român şi-a adus din plin jertfa sa de dragoste.
Localul noii şcoli din Udeşti este o mândrie pentru comunitatea satului, având condiţii de învăţare adecvate vremurilor prezente, cu mobilier şi dotări care ţin pasul cu schimbările din societatea românească. Se observă implicarea colectivului de dascăli pentru care este valabil proverbul „Omul sfinţeşte locul”.
La începutul anilor ’70 ai secolului trecut, a venit la noi în şcoala din sat, un profesor universitar de la Iaşi şi ne-a prezentat unele progrese din domeniul ştiinţific. Ne-a vorbit, printre altele de televizoarele color, când la noi în sat numărai pe degete deţinătorii de televizoare alb/negru. Astazi nici nu mai putem concepe televizoarele decât color cu ecrane curbate sau flexibile. Dacă atunci când eram pe băncile şcolii ne bucuram de cărti, de unde aflam atâtea lucruri noi, astăzi în era tehnologiei informaţiei, când la un clic distanţă putem afla aproape orice, cred că rolul şcolii este de a canaliza energiile copiilor spre dragostea de cunoaştere folositoare unei vieţi active cu privirea spre viitor
Acum condiţiile s-au schimbat mult, au trecut 50 de ani (jumătate de secol). Evoluţia firească a tehnologiei în viaţa oamenilor şi-a spus şi îşi spune cuvântul, cu bune şi cu mai puţin bune. Provocările şi oportunităţile pe care le au copiii astăzi sunt diverse. Altul era orizontul cunoaşterii atunci, altul este astăzi. Vrem, nu vrem trebuie să ne adaptăm schimbărilor din societate. De fapt societatea se schimbă datorită dorinţelor oamenilor de a trăi mai bine, de a muncii mai uşor, de a câştiga mai mult. (…)
Generaţia noastră, aş putea spune că este una fericită, pentru că a fost contemporană cu mari personalităţi ale satului nostru. Personal, am amintiri, din copilărie şi adolescenţă, despre scriitorul Eusebiu Camilar, acad. H. Mihăescu, jurnalistul Mircea Motrici, medicul neurochirurg dr. Vasile Ciubotaru etc.
În continuarea programului întâlnirii, a urmat o vizită la Muzeul Naţional al Bucovinei – Casa Memorială Eusebiu Camilar, într-o zi splendidă de vară cum numai la Udeşti poţi întâlni. Această casă memorială se află la distanţă de două case de locul copilăriei mele. Îmi amintesc cum copiii de pe acel cot de sat îl necăjeam pe scriitor, când acesta se retrăgea în casa părintească sau la masa de sub părul din grădină unde scria operele sale. Noi îl zădăram pe Viorel, câinele scriitorului, care lătra de mama focului deranjându-l pe scriitor care nu se putea concentra şi transpune în scris gândurile sale.
Acum iarba din ograda muzeului era proaspăt cosită, cu mirosul specific îmbinat cu cel al florilor de trandafir din jurul casei. Casa scriitorului este una specifică ţăranului din satul nostru, de început de secol XX. Înăuntru găseşti mobilier, obiecte din lemn, ţesături, cusături, îmbrăcăminte specific zonei Udeştiului.
În curtea interioară care dă spre grădina unde sta scriitorul la umbra părului harbuzesc şi spre Luncuţa pe unde trece un pârâiaş, scriitorul Emil Simion a prezentat o poezie scrisă de Valeria Boiculesi, pe versoul fotografiei cu delegaţia udeştenilor la înmormântarea scriitorului Eusebiu Camilar la Bucureşti pe 29 august 1965. (…)
Audienţa a fost încântată apoi de prezentarea primului material publicat de scriitorul Emil Simion, în anul 1976, şi intitulat „La Udeşti – cuvinte alese de suflet”. Din acest material redau doar un citat din Eusebiu Camilar rostit în faţa elevilor de la Şcoala din Udeşti: „Drumurile mele spre lumină şi cultură au pornit din ograda acestei şcoli. De pe Oadeci a pornit drumul meu spre Everest. Nu poţi iubi patria, dacă nu îţi iubeşti locul de naştere. Nu poţi iubi lumea, dacă nu îţi iubeşti patria. Oriunde m-am aflat mi-am amintit cu dor de dealul natal”.
Atmosfera prietenească ne-a permis să depănăm amintiri de pe băncile şcolii, având în vedere că viaţa a făcut în aşa fel încât cu unii dintre colegi nu ne-am mai văzut de 50 de ani…
Mi s-a părut interesant un citat pe care l-am găsit şi l-am prezentat colegilor: „Ne naştem într-un loc care devine parte din noi pentru totdeauna. Pe măsură ce creştem, viaţa ne duce în locuri noi, cu visuri şi speranţe în bagaj. Dar oricât de departe am merge, o parte din noi rămâne acasă. Acolo sunt amintirile din copilărie, oamenii dragi şi momentele care ne-au format. Chiar şi în mijlocul străinilor, în oraşe aglomerate, simţim dorul de liniştea şi căldura de acasă. Poate că nu ne întoarcem mereu, dar păstrăm acel loc în suflet – pentru că acasă nu este doar un loc, ci un sentiment care ne însoţeşte peste tot”.
Sper ca întâlnirea cu foştii colegi de la Udeşti să devină o amintire frumoasă şi închei cu un citat al învăţătoarei Eleonora Burac, scris în 1959: „Pe un picior de plaiu, pe o gură de raiu, iată vezi în faţă un sat ţinut în braţe de codrul înverzit, de Oadeci străjuit şi e Udeşti numit. E sat frumos, curat, pe picioare-i tot spălat de-a Sucevei apă lină, luminat de lună plină, crezi că-i satul din poveste şi ca el altul nu este”.
GRIGORE ROSNIŢCHE
Comentarii