Pentru nereguli privind securitatea la incendiu

Amendă de 100.000 lei şi oprirea activităţii la sala de spectacole de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava

În urma unui control tematic efectuat luni, 23 iunie, de personalul Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, au fost identificate deficienţe grave la sala de spectacole din incinta Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul Suceava.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt.-col. Alin Găleată, obiectivul, încadrat în categoria sălilor aglomerate, nu respecta normele de securitate la incendiu.

Ca urmare a constatărilor, instituţia a fost sancţionată cu o amendă de 100.000 lei, conform Legii nr. 307/2006 şi HGR nr. 915/2015, pentru lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu şi neechiparea corespunzătoare cu instalaţii de stingere, detectare, desfumare şi iluminat de securitate.

De asemenea, s-a dispus oprirea activităţii şi sigilarea spaţiului până la remedierea deficienţelor.

Anterior, la obiectivul menţionat au fost efectuate mai multe activităţi de verificare şi îndrumare de specialitate din partea inspectorilor ISU Suceava.

În urma acestor controale, au fost identificate o serie de deficienţe privind respectarea normelor de securitate la incendiu, pentru care au fost stabilite măsuri clare de remediere.

„Cu toate acestea, responsabilii nu au implementat în termen soluţiile dispuse, iar neregulile constatate au persistat” precizează sursa citată.

Nerespectarea acestor obligaţii a condus, în cele din urmă, la luarea măsurii de oprire a activităţii sălii de spectacole, în scopul protejării siguranţei publicului.

„Menţionăm faptul că, în ceea ce priveşte securitatea utilizatorilor, aceasta este primordială, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Bucovina» al judeţului Suceava va continua aceste controale tematice şi în perioada următoare. Reiterăm faptul că scopul acestor acţiuni nu este sancţionarea încălcărilor, ci constatarea modului în care sunt respectate măsurile de securitate, care să ofere un plus de siguranţă pentru fiecare utilizator” a declarat lt.-col. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU „Bucovina”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI