Cu peste 58 de milioane de lei

Consiliul Judeţean modernizează 10 km din DJ 208B Hânţeşti, Bereşti şi Şerbăneşti

> Tronsonul prezintă de gropi şi denivelări, iar şanţurile din pământ sunt pe alocuri colmatate

Un tronson de drum judeţean lung de 10,17 km, de pe teritoriul administrativ la comunei Hânţeşti, va intra în lucrări de modernizare.

Aflată în administrarea Consiliului Judeţean Suceava, prin Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, porţiunea propusă spre modernizare nu are capacitatea portantă corespunzătoare pentru preluarea traficului existent, fapt care a condus la apariţia de degradări, respectiv de gropi şi denivelări. De asemenea, şanţurile sunt din pământ, iar în unele zone colmatate, apa pluvială stagnând pe platforma drumului. Totodată, intersecţiile cu celelalte drumuri nu sunt amenajate şi semnalizate corespunzător.

Investiţia îşi propune refacerea gabaritului de circulaţie, asigurarea continuităţii transporturilor, fluidizarea traficului, refacerea „dispozitivelor” de preluare şi colectare a apei, montarea de parapete de protecţie, introducerea semnalizării şi efectuarea marcajelor rutiere. Devizul de lucrări şi indicatorii actualizaţi ai obiectivului de investiţii „Modernizarea DJ 208B, km 19+700 – 29+870, Hânţeşti – Bereşti – Şerbăneşti urmează a fi aprobaţi în şedinţa ordinară de joi a Consiliului Judeţean. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 58,37 de milioane de lei, execuţia fiind eşalonată pe durata 3 ani.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI