Poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Oficiul Naţional Central pentru Combaterea Falsurilor de Monedă, împreună cu procurorii DIICOT – Structura Centrală şi cu sprijinul brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate din Galaţi şi Suceava, au efectuat, ieri, trei percheziţii domiciliare în judeţele Ilfov şi Suceava şi au pus în executare şase mandate de aducere. Acţiunea vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în falsificarea şi punerea în circulaţie a bancnotelor de 50 USD, precum şi înşelăciune.
Conform anchetei, în perioada martie-mai 2025, patru persoane ar fi coordonat un grup infracţional care a introdus în circuitul financiar naţional 844 de bancnote contrafăcute de 50 USD, prin schimb valutar în 14 agenţii din Bucureşti, Buzău, Urziceni, Călăraşi, Târgovişte, Alexandria şi Galaţi. Dintre acestea, 805 bancnote au fost retrase din circulaţie. Bancnotele, achiziţionate din străinătate, erau falsuri de calitate superioară, reproducând cu acurateţe elemente de siguranţă, inclusiv proprietăţi magnetice, ceea ce le-a permis să treacă de sistemele de verificare ale caselor de schimb valutar, băncilor comerciale şi ATM-urilor.
Gruparea ar fi efectuat teste preliminare în mai multe agenţii de schimb valutar pentru a verifica eficienţa echipamentelor de autentificare. Astfel, s-a stabilit că, anterior introducerii în circulaţie a unui volum mare de bancnote, persoanele în cauză ar fi efectuat teste preliminare în mai multe agenţii de schimb valutar, pentru a determina eficienţa echipamentelor de autentificare în detectarea acestor falsuri.
Bancnotele falsificate utilizate în activitatea infracţională ar face parte dintr-un tip superior de contrafacere, dificil de depistat prin examinare vizuală, întrucât reproduc cu acurateţe o serie de elemente de siguranţă specifice celor autentice, inclusiv proprietăţile magnetice.
Acestea au fost depistate în centre de procesare a numerarului, trecând de sistemele de securitate ale aparatelor de verificare a autenticităţii bancnotelor din dotarea caselor de schimb valutar, ale unor bănci comerciale şi ale unor echipamente de tip ATM.
Şase persoane urma să fie conduse la sediul DIICOT – Structura Centrală, pentru audieri. (N.B.)
























Comentarii