La data de 6 iunie 2025, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Biroul de Investigare a Criminalităţii din Mediul de Afaceri, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, au efectuat două percheziţii domiciliare în judeţul Suceava, în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
Acţiunea, sprijinită de Poliţia Municipiului Suceava şi Secţia de Poliţie Rurală Dărmăneşti, a dus la ridicarea mai multor înscrisuri care constituie mijloace de probă în dosar.
Investigaţiile au relevat că un cadru didactic din judeţul Suceava ar fi depus, în sesiunea 2024, la dosarul pentru obţinerea gradaţiei de merit, mai multe documente (adeverinţe, diplome, certificate) aparent emise de instituţii publice (şcoli, grădiniţe) şi organizaţii sau societăţi comerciale din domeniul educaţiei. Aceste documente ar fi fost falsificate, iar persoana în cauză ştia că nu au fost emise de entităţile respective.
Mai mult, cadrul didactic ar fi declarat în fals în faţa funcţionarilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava că documentele depuse certifică activităţile sale. În urma evaluării dosarului, candidata ar fi obţinut în mod nelegal gradaţia de merit.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi dispunerea măsurilor procesuale necesare. (N.B.)
























Comentarii