Dolhasca

Adolescent fără permis implicat, în noapte, într-un accident cu răniţi

Un accident rutier s-a produs, vineri, în jurul orei 3:00 pe DJ 208A (str. Căminului) din oraşul Dolhasca. Conform cercetărilor efectuate de poliţie, un autoturism marca Dacia, condus de un bărbat a pătruns în intersecţia cu strada Doctor Topoliceanu fără a acorda prioritate, intrând în coliziune cu un alt vehicul, al cărui conducător a părăsit locul accidentului.

În urma impactului, şoferul autoturismului Dacia şi patru pasageri, printre care trei minori, au suferit vătămări uşoare. Şoferul autoturismului Dacia a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Primele verificări indicau că acesta era responsabil de producerea accidentului, din cauza neacordării de prioritate.

Ulterior, în aceeaşi zi, la ora 7:45, poliţiştii l-au identificat pe conducătorul celuilalt autoturism, un Volkswagen, ca fiind un minor de 16 ani din satul Budeni, Dolhasca. Acesta a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. Însă verificările au arătat că nu deţinea permis de conducere şi că luase autoturismul tatălui său fără acordul acestuia.

Poliţia a întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii evenimentului. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI