> Cristian VĂLIANU
Chinurile facerii guvernului par să respecte ca durată estimarea prezidenţială, „trei-patru săptămâni” de la momentului alegerilor. Forţele naturii dau semne de simpatii extremiste, fenomenele extreme – ploi interminabile şi inundaţii -, punând în dificultate un guvern întreg cu premierul său interimar cu tot, dar şi pe reprezentanţii partidelor politice aflate în căutarea formulei guvernamentale salvatoare.
În timp ce lumea politică românească evită să vorbească despre criză economică, deh!, nu spui funie în casa deprimatului, reprezentanţii mediului de afaceri se plâng de dureri ce le dau crunte bătăi de cap în lupta pentru supravieţuire, nici vorbă de cea de creştere.
Deşi nu are nici în clin, nici în mânecă cu treburile economiei naţionale, preşedintele îşi manifestă preocuparea continuă pentru identificarea soluţiilor economice pentru situaţia actuală, dar pare să asculte doar vocile care-i plac.
Ca exemplu, mult-hulitul, de către guvernările ultimilor ani, impozit progresiv pare să fie, în opinia unor universitari, dar nu numai, un „colac de salvare pentru statul român”, stat care „trăieşte aproape exclusiv din supraimpozitarea muncii şi a consumului”. Ce să vezi, majoritatea ţărilor europene, parcă eram pro- şi noi (?), folosesc cu succes „impozitarea progresivă ca instrument important pentru realizarea unei distribuţii mai echitabile a poverii fiscale şi pentru sprijinirea dezvoltării economice sustenabile”, citându-l aici pe fostul ministru Marius Budăi.
Ei, dar la noi, există orgolii şi linii roşii peste care nu se poate trece cu niciun chip, orice e bun, dar nu abdicăm de la cota unică, cum ar spune veşnicul Caragiale: „(…) să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimic”.
Partidele noastre, preocupate mai mult să tragă linii roşii printre care să joace un şotron politic pe bani împrumutaţi cu dobânzi ce au crescut şi par să nu dea semne de osteneală, s-au perfecţionat în a da răspunsuri concrete puţine, estimările de un optimism evaziv fiind la ordinea zilei.
Comentarii