Este stilul de viață activ o tendință sau o excepție în România anului 2025?

Când te uiți prin parcurile din oraș, în special seara sau în weekenduri, ai putea crede că toată țara s-a trezit brusc dintr-un somn colectiv și a decis să alerge. mai ales într-o duminică însorită, ai impresia că toată lumea s-a mobilizat brusc să trăiască sănătos. Alergători, mămici cu cărucioare, tineri cu biciclete, iar atmosfera pare desprinsă dintr-o broșură de promovare a vieții active. Numai că realitatea nu se vede din Șipote.

Când vine vorba de timp liber, românul nu alege întotdeauna bicicleta. E vorba de relaxare, de evadare, și uneori, de adrenalină în altă formă. Într-un studiu Ipsos din 2024, aproape 20% dintre respondenți au spus că preferă activități online care le oferă o pauză de la rutină, fără efort fizic. Printre acestea, se regăsesc și păcănele online, care sunt accesate frecvent în timpul serilor sau în pauzele de lucru.

În plus, conform unui alt studiu publicat în februarie 2025 de Eurobarometrul Comisiei Europene, numai 8% dintre români declară că fac mișcare zilnic, în timp ce media europeană e de 17%. Diferența asta spune mai multe decât toți influencerii de fitness de pe TikTok. Deși pare că sportul devine un trend, cifrele arată că rămâne, de fapt, o excepție la scară națională.

Centrele de fitness se înmulțesc ca ciupercile după ploaie. În orașele mari, ai abonamente cu QR code, săli cu dușuri care par showroom de design interior și aplicații care îți măsoară fiecare respirație. Ai și săli de escaladă, studiouri de cycling, cluburi de box cu playlist personalizat, dar atunci când ieși din zona metropolitană, lucrurile devin mai puțin instagramabile. În mediul rural, aproape 70% din populație nu face deloc sport organizat, pentru că infrastructura lipsește aproape complet. Terenurile de sport școlare sunt închise sau distruse, iar singurele opțiuni rămân muncile gospodărești.

O paralelă interesantă vine din Polonia, unde, în ultimii trei ani, autoritățile au investit masiv în facilități sportive gratuite în cartierele de blocuri. Rezultatul? A crescut cu 23% participarea la activități fizice recreaționale în rândul populației urbane de peste 40 de ani. România, în schimb, continuă să plaseze sportul în categoria moftului urban, nu a unei strategii de sănătate publică.

Și totuși, când ai 23 de ani și stai într-un oraș mare, e aproape imposibil să nu simți presiunea socială de a intra în formă. E acolo, în conversații, în story-uri, în feed. Ai aplicații precum Strava și MyFitnessPal, care se conectează cu ceasurile inteligente și îți spun cât ai alergat și îți compară performanțele cu cele ale prietenilor tăi. Chiar și așa, mulți oameni abandonează rapid acest impuls: 78% dintre românii care și-au făcut abonament la sală în ianuarie, renunță până în aprilie.

Există totuși o categorie aparte, și anume cei care integrează sportul în viața lor ca pe o necesitate mentală, nu doar fizică. Aceștia nu ies la alergat ca să bifeze un obiectiv pe to-do list, ci pentru că altfel simt că o iau razna. Psihologul american Kelly McGonigal spunea într-un TED Talk viral că „mișcarea e cel mai eficient mod de a-ți reseta creierul”, iar cercetările recente din 2024 publicate în British Journal of Sports Medicine confirmă acest adevăr: 30 de minute de exerciții de intensitate moderată au efecte comparabile cu antidepresivele.

Cum rămâne însă cu educația fizică în școli? În teorie, o oră pe zi. În practică, un soi de formalitate scăldată în lipsă de chef, echipamente și idei. În 2023, Ministerul Educației promitea revizuirea programelor pentru a încuraja mișcarea funcțională, dar până în 2025 puține s-au schimbat.

Cu toate acestea, putem găsi și câteva statistici promițătoare, ca de exemplu analiza vânzărilor de echipamente sportive. În 2024, piața de echipamente pentru activități outdoor din România a crescut cu 37%, potrivit Decathlon România. Rucsaci, pantofi de trail, bețe de trekking sunt la mare căutare, însă nu toți cumpărătorii devin utilizatori constanți. Există o cultură tot mai pronunțată a mișcării ocazionale de weekend, adesea dictată de vreme sau de un anume context social, însă această tendință este adesea lipsită de constanță.