Acordarea unui sprijin financiar Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, pentru continuarea lucrărilor de construire de la sediul administrativ al Seminarului Teologic „Mitropolitul Dosoftei Suceava”, a fost aprobat de Consiliul Judeţean Suceava. Susţinerea financiară este în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 82 din 2002 privind stabilirea unor forme de sprijinire a unităţilor de cult, consiliile judeţene putând aloca sume necesare „construirii şi reparării sediilor unităţilor de învăţământ teologic proprietate a cultelor recunoscute”. Restul de executat este de 4,80 de milioane de lei, constând în lucrări la Cantină, respectiv cele de extindere, recompartimentare interioară, reconfigurare faţade şi acoperiş. În cea mai recentă şedinţă, după ce o comisie de evaluare a analizat documentaţia înaintată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, legislativul judeţean a aprobat disponibilizarea unei sume de 3 milioane de lei pentru modificarea temei de proiectare a sediului administrativ al Seminarului Teologic de pe strada „Parcului”.
Vechiul complex administrativ al Seminarului Teologic a fost distrus în totalitate de un incendiu devastator din 8 ianuarie 2015. Lucrările de construire a actualului sediu administrativ al Seminarului teologic au început în 2016, dar din lipsă de fonduri, acestea s-au desfăşurat în ritm lent, cu perioade de întrerupere. În septembrie 2024, Consiliul Local a votat acordarea din bugetul local a unui ajutor financiar în valoare de 1,2 milioane de lei pentru „lucrări de drenuri de protejare a clădirilor şi instalaţii de apă-canal”, la Seminarul Teologic ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din municipiul Suceava.
























Comentarii