> Cristian VĂLIANU
Nu bine se calmase poporul elector, cu fumul alb răsărind izbăvitor de nelinişti dinspre BEC, căci avem preşedinte!, că focul disputelor publice prindea a se aţâţa din nou. De marţi noapte, subiectul central de pe reţelele sociale, de la piaţă sau de la slujba cea de zi cu zi, era „a vorbit sau nu a vorbit…” şi dacă da, ce, cu referire la atât de celebra acum convorbire telefonică dintre preşedinţii SUA şi României. Dar cum „trăim în România”, vorba unui realizator tv consacrat, „şi asta ne ocupă tot timpul”, joi, pe la amiază, onor Curtea Constituţională a României a anunţat decizia conform căreia declaraţiile de avere nu trebuie să includă bunurile şi veniturilor soţilor şi copiilor şi a declarat neconstituţional articolul care prevede publicarea declaraţiilor de avere. Decizia CCR nu poate fi atacată, fiind definitivă şi obligatorie.
În lipsa motivării acesteia, spiritele s-au încins mai ceva ca atunci când aceeaşi CCR a decis cine e bun candidat şi cine nu sau anularea alegerilor din decembrie 2024 şi majoritatea atributelor asociate erau de la o uşoară mirare prezidenţială, „decizie surprinzătoare”, la mult mai categoricele „regretabilă”, „coincidenţă stranie”, „decizia CCR poate încălca toate angajamentele asumate de România în ultimii 20 de ani” (în viziunea ANI). Un oarece optimism răzbătea dinspre ministrul justiţiei: „Dacă sunt chestiuni de reglat în lege, trebuie refăcute”.
Dificil de înţeles de ce, dacă tot suntem atât de pro-europeni până la a anula alegeri, nu putem să ne inspirăm din experienţa altor ţări din UE, precum Italia, exemplu clasic deja pentru lupta anticorupţie, şi inventăm noi roata.
Pare-se că, la fiecare moment al exercitării votului pentru parlament, avem convingerea sau doar visăm că viitorul nostru va fi mai bun graţie celor pe care i-am ales şi care formează prima putere în stat, cea legislativă. Dar, după atâţia ani de exerciţiu electoral, constatăm că ai noştri aleşi se lasă seduşi de principii şi valori frumos ambalate, rezultatul fiind apariţia unor deţinători de putere ce tinde spre infinit, deşi e vorba despre un grup de oameni numiţi, nu aleşi, dar păstrători ai adevărului absolut: „Şi la început a fost Decizia…”
Poate e şi vina noastră că se întâmplă ceea ce se întâmplă, căci dacă somnul raţiunii naşte monştri, la fel de periculos poate fi şi somnul naţiunii.
Comentarii