Jandarmii din cadrul Detaşamentului Gura Humorului au intervenit vineri după-amiaza, pe raza localităţii Stulpicani, în urma unei sesizări privind un act de cruzime faţă de un animal.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Suceava, plutonier major Magdalena Hatnean, o femeie a alertat autorităţile după ce a observat o persoană. Aceasta conducea un autoturism de care era legat un câine de talie medie, cu un cablu negru prins de sistemul de închidere al portbagajului, cu intenţia de a-l abandona pe albia râului Slătioara.
Echipajul de jandarmi s-a deplasat de urgenţă în apropierea pârâului Slătioara, unde a identificat o femeie de 64 de ani implicată în incident.
Câinele a fost legat cu sârmă de un autoturism şi târât circa 80 de metri
Jandarmii din cadrul Detaşamentului Gura Humorului au fost alertaţi, vineri după amiaza, cu privire la un incident în care o persoană ar fi legat un câine de un autoturism şi l-ar fi târât pe o stradă din comuna Stulpicani.
Jandarmii s-au deplasat imediat la intersecţia dintre satele Gemenea şi Slătioara, în apropierea pârâului Slătioara, unde au identificat persoana implicată.
Persoana în cauză, o femeie de 64 de ani, a declarat că a găsit câinele în faţa porţii proprietăţii sale din comuna Stulpicani şi, considerându-l agresiv, a decis să-l mute. Astfel, a legat animalul de autoturism şi l-a târât pe o distanţă de aproximativ 80 de metri pe un drum neasfaltat, lăsându-l ulterior pe malul pârâului Slătioara, în zona cunoscută local drept „Nimigean”.
Jandarmii au sesizat Biroul pentru Protecţia Animalelor din cadrul IPJ Suceava, care a trimis o echipă la faţa locului. În urma examinării clinice efectuate de un medic veterinar, s-a constatat că animalul, un câine de talie medie, de culoare gri cu alb şi negru, necesita îngrijiri medicale. Conform prevederilor Legii 205/2004 privind protecţia animalelor, s-a emis un ordin de plasare a câinelui într-un adăpost pentru 45 de zile, acesta fiind transportat la un cabinet veterinar pentru tratament de specialitate.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de „schingiuirea animalelor”, conform art. 25, alin. (3), lit. b) din Legea 205/2004, cercetările fiind continuate de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Suceava, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.
Jandarmeria Suceava reiterează că orice act de cruzime faţă de animale este pedepsit de lege şi îndeamnă cetăţenii să raporteze astfel de incidente la numărul de urgenţă 112 sau la cea mai apropiată structură de ordine publică, pentru a preveni şi sancţiona astfel de comportamente. (N.B.)
























Comentarii