Direcţia Agricolă Suceava la Colegiul Prefectural:

Ploile abundente au generat pierderi semnificative în zona Dolheşti – Liteni – Dolhasca

La sediul Instituţiei Prefectului Judeţul Suceava, a avut loc, ieri, şedinţa Colegiului Prefectural, prezidată de prefectul Traian Andronachi. În deschiderea şedinţei, prefectul a prezentat situaţia actuală privind gestionarea efectelor fenomenelor meteo-hidrologice periculoase din perioada 23–29 mai 2025. A fost detaliată manevra de coborâre a nivelului apei râului Suceava de la barajul mobil Mihoveni, o măsură preventivă pentru protejarea localităţilor din aval. Prefectul a mulţumit cadrelor ISU „Bucovina” şi echipelor Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava pentru promptitudinea şi eforturile depuse în teren.

În cadrul aceleiaşi teme, s-a evidenţiat implicarea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Bogdan Vodă” în acţiuni de sprijin în comuna Bogdăneşti, pentru protejarea digurilor de pe malul stâng al pârâului Râşca.

Totodată, s-a discutat impactul precipitaţiilor abundente asupra culturilor agricole.

Astfel, Elena Gogu, director al Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Suceava, a raportat pierderi semnificative în zona Dolheşti – Liteni – Dolhasca, în special la culturile de floarea-soarelui, şi a avertizat asupra formării unei cruste de sol care va afecta germinaţia şi dezvoltarea plantelor. Prefectul a solicitat Direcţiei să informeze fermierii despre măsuri tehnice pentru limitarea efectelor precipitaţiilor excesive.

Daniela Stanciu, inginer şef al SGA Suceava, a anunţat că, datorită scăderii volumului precipitaţiilor, monitorizarea debitelor râurilor va reveni la intervale de 6 ore, faţă de 3 ore, pentru a reduce suprasolicitarea personalului.

Prefectul a semnalat în şedinţă aspecte pozitive, precum scăderea semnificativă a accidentelor rutiere în judeţ şi buna colaborare interinstituţională. În încheiere, Traian Andronachi a subliniat importanţa comunicării eficiente între instituţii şi cu cetăţenii, apreciind responsabilitatea şi implicarea serviciilor publice deconcentrate. (N.B.)

 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI