La sfârşitul săptămânii trecute, între 24 şi 25 mai, la Comăneşti, practicanţii de Qwan Ki Do cu grade albastre şi centuri negre din întreaga ţară s-au reunit în cadrul întrecerilor sportive prilejuite de Campionatul Naţional pentru seniori (18 – 39 ani) şi veterani (peste 40 ani), aproximativ 150 de sportivi, de la 21 de cluburi demonstrând asistenţei, dar mai cu seamă juriului, nivelul ridicat de pregătire şi dedicare. Competiţia s-a desfăşurat la Centrul de Agrement Trotuş „Ionuţ Iftimoaie”, în organizarea Federaţiei Române de Arte Marţiale – Departamentul Qwan Ki Do, în parteneriat cu Clubul Sportiv Valea Muntelui Comăneşti şi Primăria Oraşului Comăneşti, dar beneficiind şi de sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Sport.
Pe parcursul a două zile, concurenţii s-au întrecut în patru probe principale – Thao Quyen individual, Thao Quyen sincron, Song Luyen (luptă regizată) şi Giao Dau (luptă compeţiţională) –, oferind spectatorilor nu doar o competiţie de înalt nivel, ci şi un spectacol sportiv inedit, în care eleganţa mişcărilor s-a împletit cu rigoarea disciplinei artelor marţiale, în care se regăsesc valori fundamentale precum respectul, autocontrolul şi spiritul de echipă.
De la Clubul Sportiv „He Pai” Suceava au participat 7 de sportivi cu vârste cuprinse între 18 şi 55 ani, din care doi la categoria Grade şi 5 la categoria de Centuri negre. De precizat că de la clubul sucevean au participat şi 6 arbitri, care au contribuit la buna desfăşurare a competiţiei.
De la preşedintele CS „He Pai” Suceava, Ovidiu Zegrea, centură neagră 4 Dang, am aflat că sportivii clubului au obţinut „rezultate foarte bune, toţi cei 7 sportivi reuşind să urce pe podium”. Sucevenii s-au întors de la întrecere cu 12 medalii: 3 la Grade şi 9 la Centuri negre, reprezentând 6 locuri întâi, 3 locuri doi şi 3 locuri trei.
„Competiţiile pentru seniori şi veterani sunt o ocazie pentru competitori de a-şi etala calităţile tehnico-tactice, fizice, fair-play-ul, echilibrul şi experienţa acumulată în decursul timpului. Partea cea mai frumoasă la aceste întâlniri este să vezi, ca antrenor, că nişte copii care au «crescut» în sală de la vârste fragede au ajuns la maturitate şi se exprimă pe tatami la cel mai înalt nivel. Aceşti sportivi au demonstrat că nu sunt doar campioni, ci au şi nişte caractere frumoase fiind remarcaţi şi apreciaţi de întreaga asistenţă. Ei sunt exemplele de care au nevoie copiii care vin din urmă şi pentru acest lucru le mulţumesc.
Mulţumim tuturor celor care ne sunt aproape şi ne acordă încrederea şi susţinerea lor.
Sportivii noştri au demonstrat încă o dată că pot evolua la cel mai înalt nivel. Au dat dovadă de multă maturitate, concentrare şi încredere, punându-şi în valoare calităţile tehnico-tactice şi experienţa acumulată.
Felicitări pentru modul în care v-aţi pregătit pentru această competiţie!
Felicitări pentru felul în care ne reprezentanţi clubul, pentru modestia şi onestitatea de care daţi dovadă, pentru caracterul frumos şi bucuria pe care o creaţi în inimile celor care vă sunt aproape.
Felicitări tuturor participanţilor şi mulţumiri celor implicaţi în organizarea acestui eveniment, conducerii Federaţiei Române de Qwan Ki Do şi Clubului din Comăneşti!”, ne-a declarat Ovidiu Zegrea, preşedintele CS „He Pai” Suceava.
În România, peste 1.500 de sportivi legitimaţi practică Qwan Ki Do în peste 40 de cluburi, sub egida Federaţiei Române de Arte Marţiale. (C.V.)





























Comentarii