Ne vorbesc Părinţii Bisericii

Clipele cele mai măreţe pentru cel care trăieşte o viaţă cu Domnul vor fi acele clipe când, după trecerea în cealaltă viaţă, acest credincios se va prezenta în faţa Mântuitorului. O, ce întâlnire scumpă şi sfântă va fi aceasta!

O astfel de minunată întâlnire şi primire are omul cel duhovnicesc. El a trăit o viaţă cu Domnul, a trăit o viaţă de luptă şi de biruinţă sufletească, şi acum, iată-l, se prezintă în faţa Celui Care i-a fost în lume Împărat, Stăpân şi Cârmuitor.

Îngerii îl duc de mână în faţa Domnului. Îl aduc din lume şi îl închină Domnului, grăind: „Un suflet aducem din lume în faţa Ta, Stăpâne şi Doamne! Ţie Ţi-a slujit, pe Tine Te-a ascultat, cu Tine a trăit… Răsplăteşte-l acum cu slava pe care ai făgăduit-o tuturor credincioşilor Tăi!”. (Preotul Iosif Trifa, Oglinda inimii omului, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2009, p. 88)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI