Fire şi piste

O saga începută cu mulţi ani în urmă dă semne de noi episoade pentru cei interesaţi să le urmărească.

Povestea cablurilor din Suceava s-a derulat (şi nu e gata nici acum) pe parcursul a multora dintre cele multe mandate ale primarului Lungu, toate demersurile pe care acesta le-a iniţiat în vederea eliminării lor de pe stâlpi, blocuri şi alte „agăţători” fiind lovite de eşec în cele din urmă. Pare-se că un Spiderman al cablurilor guverna cu mai multă pricepere soarta firelor, păienjenişul lor reuşind temeinic să cuprindă oraşul şi îngroparea acestora fiind „îngropată” în faza de licitaţie, dacă se ajungea acolo.

Zilele trecute, noua administraţie a iniţiat un proiect ambiţios de modernizare urbană, gestionarea infrastructurii aeriene de comunicaţii din oraş fiind punctul principal.

Va fi demn de urmărit parcursul noii iniţiative, mai cu seamă că, de această dată operatorii majori de telecomunicaţii din Suceava au dat curs invitaţiei adresate, arătându-şi astfel interesul pentru rezolvarea situaţiei. Rezolvare care ne-ar putea aduce speranţa că s-ar putea găsi soluţii şi pentru altele.

Într-un hei-rup ecologist gândit în nişte birouri europene şi aplicat la Suceava, o idee frumoasă în esenţa ei, dar confruntată cu o situaţie în teren purtând marca „Made in Republica Socialistă România” (pentru cine mai ţine minte), a condus la o materializare, în cele din urmă, care a stârnit hazul unora, dar şi nervii altora. Pista de bicicletă introdusă în Suceava, acolo unde s-a făcut, s-a bazat pe o românească abordare a unei cerinţe europene, absolut obligatorie în cazul aprobării unor proiecte cu finanţare UE, astfel că, pe drumuri şi trotuare neaoş româneşti, gândite la nivelul anilor ’70, au fost inserate frumoase căi de rulare dedicate bicicliştilor, căi ce „trec” zvelt prin copaci şi stâlpi şi se sfârşesc abrupt în plină intersecţie, acolo unde se pare că se termină şi grija pentru mediu şi ecologişti, nevoiţi fiind aceştia să-şi ia bicicleta în spinare şi apoi autobuzul sau să-şi ia inima în dinţi ca participanţi la un trafic superaglomerat.

Dacă ai încredere în pistă şi te laşi amăgit de urmele sale, căci atât a mai rămas, nişte urme, poţi cu succes da cu capul de copacul ce tronează falnic la sfârşitul brusc al căii de rulare dedicate bicicliştilor. Stelele galbene pe care le vezi (sau verzi dacă şocul a fost mai intens), asortate cu vânătaia albastră (să mulţumim că e doar atât!), pot fi considerate tot o aliniere la culorile europene, în pofida faptului că nu prea avem culoare de manifestare.

Vopseaua şi marcajele actualelor piste sunt doar amintiri, şi acestea şterse de multe ori, aşa încât o abordare a subiectului s-ar impune cu atât mai mult cu cât sezonul cald ar putea da ghes posesorilor să-şi ia „bicla” din boxă şi să purceadă la o ecologică plimbare sau drum spre şi dinspre serviciu.