Poliţiştii din cadrul Secţiei 13 Poliţie Rurală Bălcăuţi, aflaţi în patrulare, sâmbătă seara, în jurul orei 21:45, pe raza localităţii Şerbăuţi, au oprit în trafic un autoturism Skoda Fabia, condus de o femeie din satul Şerbăuţi. În timpul controlului, poliţiştii au constatat că ea avea halenă alcoolică, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătoarea auto a fost condusă la Spitalul de Boli Cronice Siret, unde i-au fost prelevate două probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Permisul de conducere i-a fost reţinut. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru infracţiunea „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”. (N.B.)
























Comentarii