Oamenii au putut merge ieri să viziteze mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore, a doua zi după ce fostul suveran pontif a fost îngropat în biserica sa favorită din centrul Romei, relatează dpa. Sute de mii de oameni au fost prezenţi să-i aducă un omagiu Papei care a murit luni, în a doua zi de Paşti, la 88 de ani.
Bazilica şi-a deschis uşile ieri, la ora locală 07.00 (05.00 GMT), pentru credincioşii care s-au aşezat la coadă de la primele ore ale dimineţii.
Sâmbătă, după slujba oficiată în Piaţa Sfântul Petru din Vatican, sicriul Suveranului Pontif a fost dus la Bazilica Santa Maria Maggiore din centrul Romei. Această biserică dedicată Fecioarei Maria este locul în care suveranul pontif mergea adeseori pentru a se ruga înainte şi după fiecare călătorie apostolică pe care o efectua în străinătate.
Înmormântarea Papei Francesc a fost mai modestă decât în cazul altor papi, după cum şi-a dorit, dar el s-a bucurat de o mare popularitate şi circa 150.000 de oameni s-au aliniat pe străzile Romei pentru a-şi lua adio de la fostul suveran pontif la trecerea procesiunii funerare.
Francisc a murit după ce a suferit un atac cerebral, urmat de comă şi de un stop cardiac, după ce în ultimele săptămâni s-a luptat cu o insuficienţă respiratorie acută, hipertensiune arterială şi alte probleme de sănătate grave.
El a lucrat până la moarte şi mulţi dintre cei care i-au adus un ultim omagiu au celebrat dedicarea sa pentru pace, precum şi pentru ocrotirea celor săraci şi marginalizaţi.
După această înmormântare istorică, toate privirile se îndreaptă de acum către cei 135 de cardinali electori – cu vârste sub 80 de ani – care se vor întruni într-un conclav în următoarele săptămâni, în spatele uşilor închise din Capela Sixtină, pentru a alege un succesor al Papei Francisc.



























Comentarii