O viaţă avem, o viaţă să luptăm pentru curăţirea de patimi şi unirea cu Hristos!
Despre faptul că trebuie să ne petrecem întreaga noastră viaţă în nevoinţă
Fraţi şi părinţi, fiindcă am fost învredniciţi, cu harul lui Hristos, să săvârşim Sfintele Paşti, iarăşi ne întoarcem la lucrările noastre, când muncind, când amintindu-ne de Patimile cele de viaţă făcătoare ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dar că Paştele a trecut nu înseamnă că a trecut de la noi şi amintirea lui, ci noi să avem pururea sub priviri mântuitoarele Patimi, răstignirea, îngroparea, învierea, pentru ca, prin ocuparea cu acestea, să nu fim cheltuiţi de patimi. Iar dacă vreodată, din nebăgare de seamă, suntem prinşi, repede să privim din nou la Răstignitul Iisus, Domnul slavei, şi îndată va răsări tămăduire sufletelor noastre. Fiindcă şi odinioară Israel, când era muşcat de şerpi, privind la şarpele de aramă, se tămăduia. Căci ştiţi că gândurile rele muşcă precum nişte şerpi, vărsând venin în suflet, pe care trebuie să îl scoatem afară cu toată sârguinţa, atunci când se întâmplă, pentru ca nu cumva amânarea să facă mai cumplită rana. Vedeţi că primăvara este producătoare/ aţâţătoare de sânge: Trupul pofteşte împotriva duhului, şi duhul împotriva trupului, şi sporirea unuia devine pierzania celuilalt. Să privim cu măsură, aşadar, la hrană, la băutură, la somn sau la orice altceva, dar nu ca să asuprim sufletul, ci să purtăm biruinţa asupra trupului. Căci cel ce aleargă în stadion nu este proclamat biruitor dacă aleargă o cursă sau două, ci dacă săvârşeşte cele două îndoite curse. Şi noi, aşadar, să nu ne mulţumim că ne-am nevoit în Postul Mare sau la Cincizecime, ci dacă nu vom avea întreaga noastră viaţă în luptă, nu vom scăpa de cursele diavolului, nu vom lua cununa biruinţei.
(Sfântul Teodor Studitul, Catehezele mici, Cateheza 1, traducere de Laura Enache, Editura Doxologia, Iaşi, 2018, p. 37)
Comentarii